Autoritatea Navală Română a ajuns la vârsta… majoratului

1087
Autoritatea Navală Română a ajuns la vârsta… majoratului - autoritateanavalaromanaestelavar-1593006303.jpg

Articole de la același autor

Data de 26 iunie reprezintă un reper istoric în existența Autorității Navale Române. În urmă cu 18 ani, în Monitorul Oficial al României a fost publicată Legea 412 din 26 iunie 2002, privind navigația civilă. Era o reglementare modernă, adaptată la standardele Uniunii Europene, la care țara noastră aspira să devină membru.

Actul normativ - un succes personal al clc. Marin Chintoan-Uță, în primul său an de activitate la cârma Inspectoratului Navigației Civile - a pus bazele unei administrații maritime și fluviale moderne, fiind, totodată, actul de naștere al Autorității Navale Române, care a luat ființă prin unirea Inspectoratului Navigației Civile cu Registrul Naval Român.

În noua instituție au fost înființate servicii specializate, cu statul clar de Port State Control și Flag State Control, definit după tipicul european și internațional.

vvv

ANR este autoritatea centrală de specialitate în domeniul siguranței navigației și al securității navelor, având în subordine cele cinci căpitănii zonale de la Constanța, Tulcea, Galați, Giurgiu și Drobeta Turnu Severin, cărora li se subordonează căpităniile de port și oficiile de căpitănie din zonele de jurisdicție.

Principalele obiective ale instituției sunt: asigurarea și promovarea unor standarde ridicate de siguranță și securitate în domeniul transporturilor navale și asigurarea siguranței traficului naval în scopul prevenirii evenimentelor de navigație.

Potrivit raportului de activitate pe 2019, ANR a efectuat un număr de 1.985 de inspecții privind siguranța navigației pe timpul staționării navelor în port sau radă, din care: 81 la nave tehnice maritime, 925 la nave de navigație interioară cu pavilion român și 161 la nave fluviale cu pavilion străin, precum și 8.000 de revizii la navele sub pavilion străin sau român la intrarea în sau ieșirea din apele naționale navigabile. În plus, au fost efectuate 32 de inspecții tip ADN la nave care transportă mărfuri periculoase și au mai fost controlate și 786 de ambarcațiuni. Pentru deficiențele constatate, ANR a aplicat 166 de amenzi contravenționale, în valoare totală de 329.900 lei. Abaterile au constat, în principal, în nerespectarea regulilor privind siguranța navigației, nefuncționarea sistemelor de identificare AIS sau nerespectarea termenelor de notificare.

Pentru neachitarea taxelor datorate căpităniilor de port, defecțiuni la sistemele de siguranță, avarii la corpul navei, defecțiuni la sistemul electric, ofițerii de siguranță din căpităniile de port au reținut 48 de nave.

Anul trecut au fost efectuate 1929 controale pentru prevenirea poluării

mediului de către nave și au fost aplicate amenzi în valoare de 5.500 lei pentru contravenții privind depozitarea apelor uzate în alte locuri decât în cele special destinate, pentru poluarea mediului, cât și pentru nerespectarea obligativității navelor de a folosi combustibili cu un conținut de maxim de 0,1% concentrație de sulf. De asemenea, au fost aprobate și supravegheate 2.093 de bunkerări (aprovizionări cu carburanți) la nave maritime.

În anul 2019 au fost raportate 168 de evenimente de navigație pe căile navigabile interioare, în porturi și rade, în care au fost implicate un număr de 198 nave, din care: 36 nave maritime, 146 nave de navigație interioară și 16 ambarcațiuni. Evenimentele de navigație s-au soldat cu: cinci decese și patru răniți, cu două găuri de apă sau scufundarea parțială a navei, cu avarii și eșuări.

Ambarcațiunile de agrement au fost implicate în evenimente de navigație pe fondul conducerii fără certificat corespunzător, nepurtarea vestei de salvare, coliziunea cu corpuri imerse sau defecțiuni tehnice. În 2019, la cele 20 de dosare de cercetare a evenimentelor de navigație rămase din anul anterior sau adăugat alte 123 de dosare. Au fost finalizate 130 de dosare, din care 10 dosare au fost trimise la parchet, 102 dosare au fost finalizate cu sau fără declarații și în 17 dosare au fost aplicate amenzi contravenționale.

Potrivit raportului, în zona maritimă a României sunt înregistrate 7 epave, iar pe Dunăre și canalele secundare, alte 74 epave.

ANR este o instituție care se autofinanțează. În anul 2019, cu un număr mediu de 621 angajați, a obținut venituri de 83,985 milioane de lei, din care a cheltuit 74,550 milioane de lei. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7059 secunde