Autoritatea Navală Română își reduce birocrația, pe bani europeni

673
Autoritatea Navală Română își reduce birocrația, pe bani europeni - anrreducebirocratia-1614017931.jpg

Articole de la același autor

Autoritatea Navală Română a demarat proiectul „Creșterea capacității administrative a ANR pentru reducerea birocrației pentru cetățeni și mediul de afaceri”, cofinanțat din fonduri europene. În cadrul proiectului:

- vor fi elaborate și adoptate noi proceduri privind gestionarea documentelor emise de ANR;

- vor fi optimizate și simplificate procesele operaționale, iar fluxurile de lucru din cadrul instituției vor fi digitalizate, astfel încât durata procedurilor administrative aferente serviciilor furnizate cetățenilor și mediului de afaceri să fie redusă cu cel puțin 25%;

- vor fi îmbunătățite abilitățile și cunoștințele personalului ANR pentru implementarea măsurilor stabilite prin proiect și utilizarea instrumentelor informatice dezvoltate.

Valoarea totală a proiectului este de 5.948.272,59 lei din care: 4.995.589,07 lei reprezintă finanțare din Fondul Social European. Perioada de implementare este de 30 de luni. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 06 Februarie 2021
Stire din Economie : CERONAV coordonează un nou proiect european
Sâmbătă, 20 Februarie 2021
Stire din Social : Asistenţii maternali, la mare căutare
Pagina a fost generata in 1.4818 secunde