Asistenţii maternali, la mare căutare

482
Asistenţii maternali, la mare căutare - asistenti-1613761151.jpg

Articole de la același autor

Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţie, în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa (DGASPC), implementează proiectul „Team-up - Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”. În acest sens, se are în vedere consolidarea şi dezvoltarea reţelei de asistenţi din judeţul nostru.

Potrivit reprezentanţilor DGASPC, doritorii trebuie să îndeplinească o serie de condiţii. În primul rând, solicitanţii nu pot îndeplini cumulativ calitatea de asistenţi personali şi asistenţi maternali profesionişti şi nici nu pot fi persoane care au ieşit la pensie. Totodată, aceştia trebuie să aibă drept de folosinţă asupra locuinţei (demonstrat cu acte) şi să asigure o cameră separată, amenajată special pentru copiii ce urmează a fi primiţi în plasament.

De asemenea, solicitantul trebuie să primească aviz favorabil exercitării profesiei de asistent maternal profesionist, în urma evaluării psihologice efectuată de psihologul Biroului Alternative de Tip Familial din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa.

Persoanele doritoare se pot adresa de luni până joi, între orele 8.00-16.30 şi vineri, între orele 8.00-14.00, la sediul Serviciului Management de Caz pentru Copil - Biroul Alternative de Tip Familial din Constanţa sau la numărul de telefon 0241.488.648. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4363 secunde