Hotelierii îi răspund ministrului Turismului:

"Avem cheltuieli uriașe și practicăm aceleași tarife ca acum trei ani"

3772
Ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea, a atacat în termeni duri operatorii de pe litoral. Oficialul de la București este nemulțumit de tarifele practicate de hotelieri și de felul cum se prezintă stațiunile de la Marea Neagră. Reprezentanții unităților de cazare au rămas dezamăgiți de atitudinea ministrului.

"Nu avem șanse dacă nu înțelegem o dată pentru totdeauna că nu mai merge cu șmecheria", a declarat Elena Udrea, în weekend, la Constanța.
Hotelierii au rămas surprinși de afirmațiile ministrului. "Sigur, sunt și lucruri adevărate, cum ar fi situația construcțiilor ilegale de pe litoral, însă mi se pare total lipsit de sens să vorbim despre probleme precum curățenia în luna martie. Din păcate, am ajuns să fim campioni la comparații cu Bulgaria și Turcia", a declarat, pentru ziarul "Cuget Liber", George Guci, administratorul hotelului Guci din Constanța.
Tarifele sunt mari în primul rând din cauza nivelului costurilor, potrivit hotelierului. "Întotdeauna, tarifele pornesc de la cheltuielile suportate, care sunt uriașe pe litoralul românesc. Prețurile practicate de unitățile de cazare trebuie să fie mulțumitoare pentru toți, până la urmă, atât pentru turiști, cât și pentru operatorii din industrie", a explicat George Guci.
De aceeași părere este și Carmen Pătroescu, reprezentantul hotelului Siret din Mamaia. "Ne-am obișnuit să fim noi oile negre ale turismului românesc. Noi nu ne putem dezvolta și face investiții dacă plătim atâtea taxe și impozite și dacă avem două controale pe zi. Tot ei arată cu degetul, însă nu fac nimic pentru a elimina industria masivă la negru a unităților de cazare, care nu plătește absolut nimic. Cum să facem turism când practic astfel de operatori ne fac concurență neloială? Ei au drepturi, iar noi obligații - taxe, impozite, TVA, autorizații de funcționare, modernizare, contracte de muncă", a precizat Carmen Pătroescu.
"Dacă continuăm să spunem că avem prețuri mari, înseamnă că noi nu susținem cu adevărat turismul românesc. De trei ani de zile, prețurile din hotelurile de pe litoral nu s-au mișcat, ba mai mult, au existat cazuri în care au și scăzut. Nu există țară în Europa unde tariful de cazare este de 50 de lei, din care 20 lei înseamnă micul dejun", a spus Nicolae Bucovală, președintele Asociației Patronale Mamaia.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3256 secunde