Bitcoin a revenit peste pragul psihologic de 30.000 de dolari

Articole de la același autor
Bitcoin a revenit miercuri la peste 30.000 de dolari, după ce scăzuse sub acest prag psihologic trăgând în jos întreaga piață a criptomonedelor. Cea mai populară criptomonedă crește cu peste 6%, tranzacționându-se la circa 31,600 de dolari. Intraday, moneda a atins un maxim de 31.712 dolari, arată datele Coinbase. Revenirea rapidă peste 30.000 de dolari este privită cu optimism de susținătorii criptomonedei, în contexul în care unii analiști considerau că o coborâre a bitcoin sub acest nivel-suport ar declanșa un val masiv de vânzări. Bitcoin a pierdut mai mult de jumătate din valoare de la maximul istoric de circa 65.000 de dolari atins în primăvară. Declinul a fost influențat și de înăsprirea reglementărilor globale, mai ales de măsurile dure anunțate în China. Și Comisia Europeană a anunțat marți că vrea interzicerea tranzacțiilor anonime cu Bitcoin și alte criptomonede în Uniunea Europeană, parte a unui pachet mai larg de reforme în domeniul combaterii spălării banilor și a finanțării terorismului.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 21 Iunie 2021
Sâmbătă, 29 Mai 2021
Marţi, 21 Ianuarie 2020
Luni, 16 Aprilie 2018
Miercuri, 09 Iunie 2021
Miercuri, 29 Ianuarie 2020
Joi, 09 Ianuarie 2020
Miercuri, 06 Februarie 2019
Sâmbătă, 12 Ianuarie 2019
Luni, 19 Noiembrie 2018