Blocul Național Sindical se opune reducerii CAS cu 5%

208
8
Blocul Național Sindical se opune reducerii CAS cu 5% - bns-1403629108.jpg

Articole de la același autor

Reducerea CAS cu 5% la angajatori, avută în vedere de guvern, va dezechilibra grav bugetul asigurărilor sociale și bugetul de stat. Această concluzie reiese din simulările financiare făcute de experții Blocului Național Sindical.

Aceștia au luat în calcul nivelul contribuțiilor, al salariilor, numărul și tipul contribuabililor și proiecțiile privind evoluția demografică. Analiza arată, dincolo de orice dubiu, că măsura reducerii CAS așa cum dorește guvernul va avea efecte negative la nivel macro, atât pe termen scurt cât și pe termen mediu și lung.

Blocul Național Sindical se opune acestei măsuri, considerând că este foarte greu, aproape imposibil, ca bugetul asigurărilor sociale de stat să fie echilibrat după reducerea CAS cu cinci puncte procentuale.

Pentru ca veniturile acestui buget să rămână relativ aceleași ca și până acum (aflate oricum în deficit) și pentru a se păstra actualele transferuri către pilonul II de pensii, ar fi nevoie ca numărul de contribuabili să crească cu aproape 2,6 milioane persoane, de la de 5.550.947 contribuabili, în 2013, la 8.198.243 contribuabili.

O a doua soluție ar fi creșterea salariului mediu cu aproape 1.400 lei pe calculele aferente anului 2013, adică o creștere de la 2.231 lei la 3.627 lei. Atingerea acestor obiective într-un termen scurt sau mediu este o utopie din punctul de vedere al Blocului Național Sindical.

România are una dintre cele mai mari cote de contribuții sociale din Europa, în timp ce gradul de colectare a contribuțiilor la PIB se află aproape de pragul de jos, amintesc experții sindicali.

Valoarea contribuțiilor sociale în România este de aproximativ 44%, fiind depășită doar de Ungaria, cu o cotă de 45,5%. Partea îngrijorătoare este că, din punct de vedere al colectării, România adună doar 8,8% din PIB, în timp ce Ungaria ajunge la 13,4%. Prin comparație, la o colectare de aproape 8.3%, Marea Britanie are o cotă de contribuții de 25,8%. Bulgaria are o cotă de 27,2% și colectează 7.8%. 

Comentează știrea

coach factory outlet online
11 iulie 2014
coach factory outlet online

It's such as you read my thoughts! coach factory coach factory outlet online coach factory outlet jiefanfu coach factory outlet online http://www.coachfactoryoutlets-2014.net/

louis vuitton outlet online
28 iulie 2014
louis vuitton outlet online

michael kors handbags [url=http://michaelkorsoutlet.firstchoiceagents.com][b]michael kors handbags[/b][/url] http://michaelkorsoutlet.firstchoiceagents.com michael kors factory [url=http://michaelkorsoutlet.firstchoiceagents.com][b]michael kors factory[/b][/url] http://michaelkorsoutlet.firstchoiceagents.com louis vuitton outlet online http://louisvuittonoutlet.roter-turm.com

tiffany outlet
2 august 2014
tiffany outlet

jordans for sale [url=http://jordansforsale.dennissearing.com][b]jordans for sale[/b][/url] http://jordansforsale.dennissearing.com jordan retro [url=http://jordansforsale.dennissearing.com][b]jordan retro[/b][/url] http://jordansforsale.dennissearing.com tiffany outlet

coach outlet store online
8 august 2014
coach outlet store online

nike free run 2.0 [url=http://www.nikefreerun2.net][b]nike free run 2.0[/b][/url] nike free 2 [url=http://www.nikefreerun2.net][b]nike free 2[/b][/url] coach outlet store online

nike free 7.0
12 august 2014
nike free 7.0

coach factory [url=http://www.coachfactory-2014.com][b]coach factory[/b][/url] coach factory outlet [url=http://www.coachfactory-2014.com][b]coach factory outlet[/b][/url] nike free 7.0

Coach Outlet Online
13 august 2014
Coach Outlet Online

http://co.slcolibrary.org/libraries/coach.cfm Coach Outlet http://www.alkaliiketours.com/stats/Michael_Kors.html Michael Kors Outlet Coach Outlet Online

oakley outlet
25 august 2014
oakley outlet

oakley sunglasses outlet [url=http://oakleysunglasses.secondhandboxman.com][b]oakley sunglasses outlet[/b][/url] http://oakleysunglasses.secondhandboxman.com oakley sunglasses discount [url=http://oakleysunglasses.secondhandboxman.com][b]oakley sunglasses discount[/b][/url] http://oakleysunglasses.secondhandboxman.com oakley outlet

wlCswIUPZLFtvv
29 august 2014
qPmYfrRIqElyEO

mIsClh otrfxdlnykhe, [url=http://ebubrelcykdg.com/]ebubrelcykdg[/url], [link=http://rwljmiudscqb.com/]rwljmiudscqb[/link], http://orqdujboldge.com/

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4848 secunde