Invenția lui Ceaușescu, aplicată la Departamentul pentru IMM-uri

Ministrul delegat pentru IMM-uri, mediul de afaceri și turism, Florin Jianu, este nemulțumit de directorii din departamentul pe care îl conduce. Subordonații săi au un mare cusur: sunt cam rupți de realitate; nu cunosc problemele cu care se confruntă agenții economici.

Drept urmare, Jianu a decis să-i trimită la munca de jos, să petreacă o zi pe lună într-o firmă mică sau mijlocie. Poate doar așa acțiunile și deciziile lor vor răspunde nevoilor mediului de afaceri.

Cât de serioasă este o ase-menea măsură? La prima vedere, nu e nimic rău, dimpotrivă este foarte bine ca șefii din instituțiile centrale ale statului să coboare din Paradisul bugetar în Iadul economiei private, printre cei supuși la caznele producerii PIB-ului și a veniturilor impozabile. Puțină empatie nu strică!

La o analiză mai atentă, decizia se dovedește total contraproductivă. Structurile centrale ale statului au la dispoziție un instrument a cărui eficiență a fost demonstrată în democrațiile și economiile dezvoltate: instituția dialogului social. Organizațiile patronale și sindicale nu așteaptă decât o invitație din partea ministrului Florin Jianu și îi vor pune pe tavă un pomelnic de necazuri și soluții de rezolvare.

Nu lipsa informațiilor din teren e problema, ci voința politică de a face ceva pentru economia reală. Toate structurile guvernamentale și ministeriale știu că IMM-urile s-au cocoșat sub povara celor 300 de taxe, impozite, contribuții și dări parafiscale, că sunt sufocate de birocrația de stat și că, pentru a obține finanțare pe proiecte, trebuie să treacă prin chinurile Iadului? Chestia este că guvernanții nu vor să facă nimic pentru a schimba situația. Nu au niciun interes. A reduce din obligațiile fiscale ale IMM-urilor înseamnă a tăia din veniturile și cheltuielile statului. Or, așa ceva este de neconceput.

Metoda pe care ministrul Florin Jianu vrea să o aplice nu este originală.

"Brevetul de invenție" pentru ea îi aparține lui Nicolae Ceaușescu. În anii 1987 - 1988, din dispoziția dictatorului, personalul tehnico - administrativ și de conducere din întreprinderi a fost obligat să muncească o zi pe săptămână în producție.

Lucram la Șantierul Naval Constanța în acea perioadă. Vinerea era decretată zi de lucru în producție. La prima oră a dimineții, personalul din serviciile tehnice și funcționale, în frunte cu directorul general Gheorghe Dimoiu, urca pe navele din docul uscat, aflate în construcție. Directorii, șefii de servicii, inginerii, tehnicienii, economiștii, contabilii, juriștii, sociologii, funcționarii administrativi și dactilografele erau repartizați pe punți, în tancuri, în sala mașini și în cabine. Li se încredințau muncile pe care, de regulă, le făceau ucenicii și muncitorii necalificați: cărau gunoaiele, rașchetau, degresau și vopseau structurile metalice ale navei.

Vinerea de "catarsis" în producție nu avea nicio rațiune economică. Dimpotrivă, perturba funcționarea procesului de producție.

Nimeni nu a înțeles ce a vrut Ceaușescu? Să demonstreze că producția poate funcționa fără proiectare și pregătirea fabricației, fără servicii funcționale și directori? Să-i apropie pe "birocrați" de realitatea din producție ori să-i pedepsească pentru faptul că existau, obligându-i să execute munci cu mult sub nivelul lor de pregătire? În toamnele acelor vremuri, "birocrații", elevii și studenții primeau "sarcină de partid" să culeagă porumbul, în locul mașinilor și țăranilor.