Bursă, cadastru, securitate cibernetică. INFO economic

140
1 min citire
Bursă, cadastru, securitate cibernetică. INFO economic - 1-1727087867.jpg
l Bursa de Valori Bucureşti a deschis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de tranzacţionare de luni, 23 septembrie, iar valoarea schimburilor se cifra la 2,73 milioane de lei. Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere de 0,17%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la bursă, consemna un avans similar indicelui principal.
Cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Rompetrol Rafinare (+2,78%), Conpet (+2,74%) şi Nuclearelectrica (+2,13%).
l Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), Laurenţiu Alexandru Blaga, şi directorul general al Agenţiei Geodezie, Cartografie şi Cadastru din Republica Moldova, Ivan Danii, au semnat Memorandumul de Înţelegere şi Cooperare. Documentul este un pas înainte pentru consolidarea relaţiilor dintre cele două instituţii şi pentru colaborarea în domeniul geodeziei, cartografiei, cadastrului şi al datelor spaţiale.
Memorandumul a fost semnat în prezenţa delegaţiei Uniunii Geodezilor din România, principal partener al ANCPI.
l Sectorul energetic nu poate progresa fără digitalizare şi automatizare, iar situaţia este reciprocă în domeniu, adică fără energie nu se poate IT&C şi fără IT&C nu cred că se mai poate energie, a declarat Dan Drăgan, secretar de stat în Ministerul Energiei.
În viziunea acestuia, securitatea cibernetică are o importanţă deosebită pe măsură ce atacurile cibernetice devin tot mai sofisticate şi mai costisitoare. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0443 secunde