Alternativă la bănci

Concurs CAR-ul, adevăratul credit doar cu buletinul

3564
10
CAR-ul, adevăratul credit doar cu buletinul - 6fb475e33fd1df9c376f2c7256458e9f.jpg

Articole de la același autor

Creditarea este în impas, oricât de "generoși", optimiști și relaxați se cred bancherii. Românii nu au răbdare să aștepte ieșirea din criză, așa că se orientează
spre alternative mai simple și mai ieftine, chiar dacă nu neapărat mai sigure.

Drept urmare, cererea de împru-muturi de la instituții financiare nebancare și case de ajutor reciproc a crescut substanțial, în primul trimestru din 2009. Din datele Federației Caselor de Ajutor Reciproc din România (FEDCAR), numărul solicitărilor a crescut cu circa 40%, de la începutul anului.
În țară funcționează în jur de 2.500 de CAR-uri, care acordă credite salariaților și pensionarilor, pe baza unei cotizații lunare.
Fiecare CAR are un statut bine definit și este înscris la Banca Națională a României (BNR) drept IFN. Astfel, un CAR poate sprijini salariații dintr-un segment de activitate sau dintr-o întreprindere (învățământ, sănătate, metalurgie, industria ușoară etc).
"Noi funcționăm mixt. Dăm credite salariaților din învățământ, dar și pensionarilor care au lucrat în acest domeniu", explică consilierul CAR-ului Învățământ din Constanța.
CAR-urile nu concurează direct cu băncile comerciale, însă propun un sistem de finanțare mai rapid și mai simplu, cu o dobândă rezonabilă și fără zeci de comisioane și asigurări.
Pentru a putea beneficia de banii unui CAR, trebuie să ai cel puțin 18 ani, să fii salariat și să plătești o taxă de înscriere, care variază mult, putând fi de 5 lei, dar și de 150 lei. Apoi, creditul se acordă pe bază de buletin și carnet de membru.
De-abia după 3 – 4 luni de la înscriere poți solicita un împrumut, a cărui valoare maximă este de trei ori fondul social. Banii pot fi depuși sub formă de cotizație lunară sau pot fi reținuți din suma împrumutată. Spre exemplu, un credit de 3.000 lei devine un credit de 4.500 lei, din care se rețin 1.500 lei pentru fondul social.
Dobânda practicată variază de la o casă de ajutor la alta, media națională fiind de circa 11%. Poți obține 35.000 lei, pe doi ani, cu o dobândă de 8%, sau 7.500 lei, pe trei ani, cu dobândă de 12,5%.
Ca și în cazul unui credit bancar, este bine să verificați înainte, pentru a evita accidente neplăcute, de genul falimentul fondului sau țepe clasice românești (Ia banii și fugi!)

Comentează știrea

capilnean
26 august 2012
car

doresc un credit

mihaila
4 mai 2014
credit

doresc un credit cu buletinul constanta

florentina
4 mai 2014
credit

doresc un credit cu buletinul constanta

florentina
4 mai 2014
credit

doresc un credit cu buletinul constanta

BAN CRISTINA
23 iulie 2014
CREDIT

AS DORII SA FAC UN CAR SI AM NEVOIE DE INFORMATII.CONTACTATIMA

CREDIT
4 mai 2015
CREDIT

sunt pensionara nerevizibil cu un venit de410ron ,am nevoie urgent de un credit 2000ron pe o perioada de 24luni ,sunt din barlad jud vaslu

ticu
11 august 2015
imprumut

as dori un imprumut de la dumneavoastra

kardos lajos
18 septembrie 2015
credit CAR

As dori un credit de la dumneavoastra dar nu sunt membru inca Lajos

RUTH EDWIN
4 martie 2017
TESTIMONY

Bună ziua, numele meu este dna Ruth Edwin, o victimă a fraudei în mâinile creditorilor false. i-au pierdut aproximativ 23.000 €, deoarece am nevoie de un capital mare de 55.000 €. Aproape că a murit, am avut nici un loc pentru a merge. afacerea mea a fost distrusă, iar în acest proces am pierdut fiul meu. Nu am putut sta din nou, acest lucru se întâmplă. în ianuarie 2017 am întâlnit un prieten bun, care mi-a prezentat o mamă bună, doamna Mary William, că în cele din urmă ma ajutat să asigure un credit într-o companie. Mamă bună Vreau să folosesc această ocazie pentru a vă mulțumesc, și poate Dumnezeu să continue să vă binecuvânteze. Am dori, de asemenea, să folosească această oportunitate de a consilia colegii români, că există mai mulți escroci acolo, așa că, dacă aveți nevoie de un împrumut, și doresc să obțină un credit rapid, numai prin dna înregistra Mary William prin e-mail: [email protected]. De asemenea, puteți să mă contactați prin intermediul acestui e-mail: [email protected]. dacă aveți orice îndoială. te rog ea este singura persoană de încredere și de încredere. Mulțumesc.

James Cole
8 martie 2017
Care sunt nevoia ta financiară?

Care sunt nevoia ta financiară? Căutați un împrumut? Sunteți în loc este potrivit pentru soluțiile dvs. de împrumut aici! Unitycredit Divizia de numerar oferi credite companiilor și persoane fizice, la rate scăzute ale dobânzii și la prețuri accesibile de 2,5%. vă rugăm să ne contactați prin e-mail prin [email protected]

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6515 secunde