Cât de bolnavă este piața muncii din România

În ultima jumătate de secol, piața muncii din România a avut parte de mari turbulențe. În anii ´70 - ´80, județul Constanța s-a confruntat cu o criză prelungită de lucrători. Pentru investițiile din portul Constanța, de la șantierele navale Constanța și Mangalia, pentru construcția canalelor de navigație, a combinatului Petromidia și a Centralei Nuclear - Electrice Cernavodă, au fost recrutați și calificați zeci de mii de tineri, aduși din Moldova și Oltenia, regiuni sărace și cu excedent de forță de muncă.

Criza flotei naționale din anii ´90 s-a soldat cu dispariția a 301 nave maritime. Circa 20.000 de navigatori au rămas fără locuri de muncă, fiind nevoiți să își caute de lucru în flotele străine.

Industria, transporturile, serviciile și sectorul construcțiilor au pierdut circa 5 milioane de locuri de muncă în ultimii 25 de ani. La aceasta au contribuit acțiunile deliberate de falimentare a întreprinderilor de stat, prin proastă administrare și firme căpușă, corupția și privatizările frauduloase. Procesul distructiv a provocat o hemoragie de peste 3 milioane de lucrători, pe piața externă.

În intervalul 2005 - 2008, în perioada de creștere economică la nivel mondial, România a resimțit pierderea suferită, confruntându-se, pentru prima oară după 1990, cu o acută lipsă de mână de lucru calificată. Fenomenul s-a adâncit pe măsură ce a crescut prăpastia dintre sistemul de învățământ și economie.

În anii de criză economică, s-au inversat tendințele de pe piața muncii. Din decembrie 2008 și până în decembrie 2013, numărul salariaților din economie s-a redus cu 410.600 persoane, de la 4.738.600 la 4.328.000 angajați cu contract de muncă. În același timp, s-a ac-centuat migrația externă a lucrătorilor.

După cum rezultă din documentul intitulat "Strategia națională pentru ocuparea forței de muncă 2014 - 2020", piața muncii are, în prezent, numeroase puncte nevralgice:

- este puțin dinamică, rigidă și segmentată;

- fiscalitatea aferentă muncii este mare;

- nivelul salarizării este scăzut, neatractiv:

- oferta educațională, calificările și competențele asigurate de sistemul de învățământ sunt în discordanță cu nevoile angajatorilor;

- forța de muncă are mobilitate scăzută, iar cultura antreprenorială este redusă;

- discrepanțele regionale privind ocuparea și șomajul sunt mari;

- există un ritm înalt de distrugere a locurilor de muncă, în general, și al celor create în activități ineficiente, nesolicitate de piață.

Potrivit autorilor strategiei, România se va confrunta, în continuare, cu riscul creșterii ponderii celor ce sărăcesc muncind și al accentuării migrației pe piața internațională a muncii. Altfel spus, în viitorul apropiat, trebuie să ne așteptăm la o criză mult mai profundă de lucrători calificați.

Strategia propune o viziune utopică a României anului 2020. Potrivit autorilor, la sfârșitul acestui deceniu, piața muncii va fi performantă, dinamică și flexibilă. Minim 70% dintre persoanele în vârstă de 20 - 64 ani vor avea acces la un loc de muncă de calitate, conform cu capacitatea și competența lor, precum și venituri care să le asigure un trai decent.

Pentru atingerea acestui obiectiv generos sunt propuse: măsuri privind orientarea și formarea profesională, informarea și consilierea forței de muncă, măsuri privind dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru încurajarea prelungirii vieții active prin reducerea fiscalității, scheme de subvenționare a angajatorilor care încadrează anumite categorii sociale și facilități fiscale pentru noile afaceri, măsuri de combatere a muncii la negru.

Am serioase îndoieli că strategia va putea fi pusă în practică de către un sistem de stat politizat și corupt, birocratic și bugetofag, deprofesionalizat și ineficient, sistem răspunzător de toate crizele din ultimii 25 de ani, de pe piața muncii.