Cât de greu este să fii pilot maritim

1054
2

Articole de la același autor

Gerul îți taie răsuflarea. Din cauza vântului care suflă dinspre Nord cu viteza de 40 de kilometri pe oră, senzația de frig e și mai acută. În ciuda temperaturii scăzute, activitatea continuă în portul Constanța. Este drept, docherii sunt nevoiți să facă mai multe pauze, să se încălzească cu ceai fierbinte.

Gândul îmi zboară la piloții maritimi. Pe vremea asta, cel mai greu este pentru ei. Urcarea și coborârea de pe navă, în rada exterioară, se dovedește o operațiune periculoasă. Vântul suflă din toți rărunchii, încercând să-l smulgă pe pilot de pe scară, iar nava și pilotina valsează în contratimp, pe valuri de trei metri, una lângă alta, amenințând să-l prindă între ele și să-l strivească.

"Riscul face parte din meseria noastră. Din fericire în ultimii ani, nu s-au înregistrat accidente în rândul piloților, chiar dacă media de vârstă în rândul lor este ridicată, ajungând la 50 - 55 de ani. Piloții trebuie să fie sănătoși, odihniți și să aibă o condiție fizică bună" - spune Gheorghe Saricu, unul dintre cei mai experimentați piloți maritimi români.

În orice situație, dar mai ales în aces-te condiții atmosferice, scările piloților trebuie să fie în perfectă stare, bine întreținute, curate. Potrivit nor-melor internaționale, piloții au dreptul să refuze efectuarea manevrei, dacă operațiunile de îmbarcare și debarcarea le pun în pericol viața.

"În general, navele care intră în porturile maritime românești respectă cerințele privind scările piloților. Este drept, mai sunt și situații mai dificile, dar reușim să le facem față. Nu s-a întâmplat ca vreodată să se refuze manevra din cauza stării scărilor de pilotaj. Echipajele au grijă să le mențină curate" - a declarat pilotul Sergiu Floca, secretarul Asociației Piloților Maritimi "Euxin", din Constanța.

La efectuarea îmbarcării și debarcării piloților, trebuie să existe o bună coordonare între navă și pilotină. Prima trebuie să se poziționeze ca paravan în calea vântului. Uneori este nevoie și de sprijinul serviciul de Port Control, pentru a dirija nava la adăpost, între diguri.

Printre navigatorii rămași în porturi, piloții maritimi reprezintă o categorie specială, o elită. În prezent, doar comandanții de cursă lungă au acces la funcția de pilot, trebuind să treacă printr-o perioadă de stagiu. Pilotarea unei nave este o activitate extrem de complexă, care necesită cunoștințe și deprinderi speciale.

În porturile maritime românești operează patru companii de pilotaj, cu capital privat. Împreună dețin circa 110 piloți, care execută între 11.000 și 12.000 de manevre pe an. Activitatea lor este importantă nu doar pentru siguranța navigației în porturile maritime românești. În mâinile piloților maritimi stau soarta economiei românești și securitatea țării. 

Comentează știrea

1. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

EscorteDinRomania.ro
22 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6919 secunde