Ger și vânt, astăzi, la Constanța

176
1
Ger și vânt, astăzi, la Constanța - vremea4-1424189891.jpg

Articole de la același autor

Gerul se pregătește să părăsească zona litoralului. Meteorologii ne aduc vești bune și ne spun că, începând de mâine, se mai încălzește și că ne așteaptă temperaturile plăcute în ultima perioadă.

Astăzi, cerul este parțial înnorat, vântul suflă cu putere, dinspre nord, iar maxima termică abia dacă va atinge -2 grade. La noapte, se va însenina și vântul se va mai domoli. Termometrele vor indica minimum -6 grade.

Mâine, va fi deja mai cald, cu valori termice cuprinse între -2 și 2 grade. Cu toate acestea, vântul ce va sufla în rafale, dinspre nord-vest, va spori senzația de frig. De vineri, se mai un grad în termometre, iar în week-end vor fi chiar și 6-7 grade, cu plus.

În restul țării, vremea se menține rece în cea mai mare parte a țării, local geroasă dimineața și noaptea. Cerul va fi variabil spre senin, exceptând, ziua, sud-estul teritoriului, iar noaptea, nordul, unde vor fi unele înnorări, însă doar cu totul izolat va fulgui.

Vântul va mai prezenta unele intensificări, miercuri, pe crestele montane și în sud-estul țării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -4 grade, izolat, în Dobrogea și în depresiuni și 6 grade în Crișana, sud-vestul Transilvaniei și în Maramureș, iar cele minime se vor încadra între -12 și -2 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei, spre -19 grade.

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
5 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 18 Februarie 2015
Stire din Social : ANOFM. Iată ce se mai găsește de muncă
Pagina a fost generata in 2.507 secunde