Cât de loiali mai sunt constănțenii mărcii Dacia

1007
Cât de loiali mai sunt constănțenii mărcii Dacia - img5085-1322584024.jpg

Dacia este în continuare o marcă dacă nu extrem de apreciată, măcar destul de cumpărată. În ultimele luni, deși datele Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) arată că aceasta a pierdut locul fruntaș la înmatriculări, totuși se menține la mică diferență de ocupantele primelor locuri.
Începutul lui noiembrie clasează Dacia, la categoria de înmatriculări vehicule noi, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, la mare distanță de marca aflată pe poziția a doua.
Astfel, în prima jumătate a lunii au fost înmatriculate la Constanța câteva zeci bune de autoturisme noi. Potrivit statisticii parțiale realizate de DRPCIV, aici au fost înmatriculate 38 de autoturisme marca Dacia, ceea ce face ca județul nostru să se claseze pe locul opt pe țară din acest punct de vedere.
Locul I este ocupat de București, cu 506 autoturisme noi Dacia înmatriculate în primele două săptămâni din noiembrie. Urmează județul Argeș, cu 98, Prahova, cu 55, Brașov, cu 54, Cluj, cu 49, Timiș, cu 47 și Iași, cu 40.
Până la jumătatea lunii au mai fost înmatriculate și 14 autoturisme noi marca Volkswagen, 13 Opel, 12 Ford, câte 11 Hyundai și Renault, opt Skoda, șapte Chevrolet, cinci Nissan, trei Seat, câte două Mercedes-Benz, Mitsubishi și Peugeot, bineînțeles nou-nouțe, precum și câte un autoturism marca Audi, Honda, Kia, Land Rover, Mazda, Suzuki și Toyota.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3341 secunde