Operatorii privați din Delta Dunării (hotelieri, proprietari de pensiuni, pontoane dormitor, ambarcațiuni de agrement și touroperatorii care promovează și vând acest produs) nu beneficiază de sprijin din partea autorităților publice centrale, pentru dezvoltarea investițiilor în turism în această zonă și pentru sistematizarea, organizarea și dezvoltarea durabilă a acestei regiuni, spun reprezentanții Asociației Litoral - Delta Dunării (ALDD). "Atragem atenția că Delta Dunării - un produs turistic exclusiv al României și care ne-ar diferenția față de restul destinațiilor turistice europene - este o zonă turistică abandonată din punctul de vedere al autorităților publice centrale, în ciudă repetatelor noastre apeluri către acestea", subliniază reprezentanții ALDD.
Iată ce și-ar dori investitorii din Deltă: "Consider că pentru a putea să investim în continuare în zona de Deltă avem nevoie de câteva măsuri primordiale pe care le solicităm de ani de zile, precum: posibilitatea achiziției de combustibil fără plata accizei și a taxei de drum pentru posesorii de bărci și hoteluri plutitoare, prin autorizarea unuia sau mai multor agenți economici în Tulcea și Deltă Dunării care să livreze combustibil pe apă, și posibilitatea plătirii taxei de acces în Rezervație la locațiile turistice autorizate. Este nevoie de o aliniere a taxelor, de clasificarea corectă a unităților de cazare din zonă, precum și de organizarea în această zonă a unor evenimente specifice de promovare a Deltei Dunării. Odată cu realizarea acestor probleme, zona de Deltă va putea deveni un produs turistic mai accesibil, deci implicit mai căutat și de interes pentru toate categoriile de turiști români și străini",a precizat președintele Asociației Patronatului în Turismul din Delta Dunării, Daniel Ilușcă.
Președintele ALDD, Corina Martin, spune că la acest moment, nivelul vânzărilor de vacanțe turistice în Deltă Dunării este foarte mic, cu mult sub pragul care să permită o rentabilitate eficientă a structurilor de cazare care lucrează legal. "E adevărat că, pe alocuri, tarifele de cazare și masă nu sunt foarte accesibile, tocmai pentru că nivelul de taxare fiscală este supraîncărcat prin taxe și suprataxe pe care turistul este supus să le plătească de mai multe ori pentru aceeași noapte de cazare, în această zonă", a adăugat Corina Martin.