Sărbătoare în shipping-ul românesc

CERONAV a ajuns în elita învățământului marinăresc european

622
1
Centrul Român pentru Pregătirea și  Perfecționarea Personalului din  Transporturi Navale - CERONAV este o instituție tânără. Are doar 37 de ani, o existență exemplară și realizări de excepție.  Astăzi, spiritul său e mai vioi și cutezător decât oricând, iar ambițiile mai nemăsurate. Este tot atât de încercată ca orice marinar care a luat în piept furtunile pe mările și oceanele lumii.

În cele aproape patru decenii de existență, a supraviețuit dezastrului flotei naționale și a înfruntat valurile crizelor politice și economice fără să intre vreodată în black-out. Vineri, 24 mai 2013, "crema" shipping-ului românesc și-a dat întâlnire la aniversarea sa. La festivitatea organizată în complexul de instruire și antrenament CERONAV, de pe malul lacului Siutghiol, s-au aflat reprezentanți ai Parlamentului României, ai instituțiilor guvernamentale și locale, ai Autorității Navale Române, ai instituțiilor de învățământ superior marinăresc, ai compa-niilor de crewing și agenturare, ai operatorilor portuari, ai Sindicatului Liber al Navigatorilor, experți, universitari, navigatori și ziariști.  În discursul rostit cu acest prilej, directorul general Ovidiu Cupșa, a amintit că instituția a luat naștere în 1976, pentru a servi cerințele de pregătire a personalului uneia dintre cele mai mari flote ale lumii (La sfârșitul anului 1989, România avea 301 nave maritime, cu o capacitate de transport de 6.185.000 tdw. Potrivit statisticilor vremii, la 1 ianuarie 1989, pavilionul românesc ocupa locul 26 între flotele lumii, cu un tonaj brut total de 3.561.000 t - n.n.). După dispariția flotei maritime comerciale, navigatorul a fost "unul dintre cele mai competitive produse la export; datorită lui, România a rămas pe harta țărilor maritime" - a declarat Cupșa. "Cu cei aproape 25.000 de marinari de pe navele maritime și cei circa 8.000 de marinari de pe navele fluviale, suntem pe primul loc în Europa, în privința numărului de ofițeri îmbarcați în flotele internaționale, și între primele patru țări din Europa, în ceea ce privește numărul de nebrevetați. De asemenea, suntem între primii zece furnizori de navigatori din lume. Cei peste 30.000 de navigatori români din flota mondială aduc în țară un venit anual de circa un miliard de euro. Spre comparație, cei 2,3 milioane de români care muncesc în Italia și Spania în acest moment, în anul de vârf economic 2008, au trimis acasă între 4 și 5 miliarde de euro."În cei 37 de ani de existență, CERONAV a ținut pasul cu standardele de pregătire și certificare internaționale. După 1990, a făcut investiții majore în tehnologiile educaționale și s-a modernizat, iar în ultimii ani și-a diversificat cursurile, în pas cu nevoile pieței. "Astăzi, CERONAV ocupă primul loc în Europa, în ceea ce privește oferta de cursuri. În următorii doi ani, vrem să asigurăm toate cursurile organizate pe plan mondial" - a declarat șeful CERONAV.

În cadrul festivității, au fost decernate plachete aniversare foștilor conducători ai instituției:

- George Crișovan (director general între 1976 și 1990, decedat). Placheta a fost înmânată fiicei sale;

- Ioan Costruț (director general între 1990 și 1991);

- prof. univ. dr. Haralambie Beizadea (director general între 1991 și 2001);

- Mircea Udrea (director general între 2001 și 2007);

- Dorel Popa (director general între 2007 și 2012);

Festivitatea a fost urmată de exerciții demonstrative în bazinul de antrenament din cadrul complexului de instruire și de masa rotundă cu tema: "Profesia de marinar - prezent și perspective".

Comentează știrea

ALBU
25 mai 2013
CHIORU

Trebuia sa-l invitati si pe primul chior al Romaniei, ca se lauda ca a fost si el navigator, dar din greseala de navigatie a scufundat toate cele 301 nave comerciale ale Flotei Romane, stiind sa inoate e inca pe mal, poate justitia il ajuta sa-si gaseasca un adapost cat mai racoros posibil pe cat mai multi ani !!!!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 24 Mai 2013
Stire din Economie : La mulți ani, CERONAV!
Pagina a fost generata in 0.9313 secunde