Documentar "Cuget Liber"

Cine face profit în portul Constanța

502
2 min citire
Cine face profit în portul Constanța - cinefaceprofit-1437667998.jpg
În ediția de ieri a ziarului "Cuget Liber", am prezentat prima parte a documentarului nostru privind evoluția industriei portuare în anul 2014. Am arătat că un număr de 29 de operatori au realizat venituri totale de 1.284.928.545 lei (circa 289.098.804 euro), cu 22,25% mai mici decât în 2013, dar cu 1,88% mai mari față de 2008, ultimul an al creșterii economice. Astăzi, vom vorbi despre esența capitalismului, adică despre profit.
Potrivit datelor de bilanț financiar publicate de Ministerul Finanțelor, 21 dintre cei 29 de operatori portuari au încheiat anul 2014 pe profit. Împreună, cele 21 de firme au realizat un profit brut total de 211.235.217 lei (47.526.260 euro). Ceilalți 8 operatori au raportat o pierdere brută totală de 24.442.400 lei (5.499.347 euro).
Pe ansamblu, cei 29 de operatori portuari au raportat un profit brut de 186.792.817 lei (42.026.912 euro). Rezultatul este superior cu 7,22% profitului brut din 2008, dar se situează cu 0,87% sub cel din 2013.
Dintre cele 21 de firme cu profit în 2014, un număr de 11 firme au obținut rezultate superioare anului 2013, iar 10 firme, un profit mai mic.
Pe de altă parte, două dintre cele opt firme cu rezultate negative și-au redus pierderile în 2014, comparativ cu anul 2013, iar două și le-au majorat. Celelalte patru firme au trecut de la profit, în 2013, la pierdere, în 2014.
În ierarhia profitabilității, primul loc este ocupat de compania Constanța South Container Terminal (CSCT), cu un rezultat pozitiv brut de 65.870.708 lei. Ea a contribuit cu 31,18% la profitabilitatea generală. Față de 2013, CSCT a înregistrat o creștere cu 19,90% a profitului. În ciuda concurenței porturilor din zonă, CSCT continuă să fie liderul pieții de containere de la Marea Neagră.
Pe următorul loc, cu un profit brut de 34.104.204 lei, se situează United Shipping Agency, operator specializat în manipularea și depozitarea cerealelor. Compania a înregistrat o creștere galopantă a profitabilității după darea în exploatare a noului terminal de grâne. Față de 2013, profitul său brut a făcut un salt de 47,19%. Influența ei asupra profitabilității generale a portului Constanța a ajuns la 16,14%.
Poziția a treia aparține companiei Chimpex, specializată în operarea și depozitarea produselor chimice și a cerealelor, care a înregistrat un profit brut de 33.143.341 lei, cu 3,96% mai mare decât în 2013. Contribuția sa la profitabilitatea generală este de 15,69%.
Împreună, cele trei companii de pe podium au avut o contribuție de 62,99% la rezultatul pozitiv al industriei portuare.
Locul patru îi revine lui North Star Shipping (deținătoarea unui modern terminal de cereale), cu un profit brut de 24.740.948 lei, mai mic cu 19,70% față de 2013. Este urmată de operatorul de materii prime siderurgice Comvex, cu un profit brut de 10.893.627 lei, superior cu 24,80% celui realizat în 2013.
Cele mai spectaculoase creșteri ale profitului brut față de anul 2013 le-au consemnat Casa de Expediții Phoenix (creștere de 130 ori), Silo - Port (+398,52%) și United Shipping Agency (+47,19%). 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0457 secunde