Cine își trage partea leului în portul Constanța

1209
Cine își trage partea leului în portul Constanța - portconstantaiulie20127-1348421617.jpg
Datele statistice arată că porturile maritime românești nu au mai reușit să ajungă la nivelul traficului de mărfuri atins în 2008, ultimul an al creșterii economice.


Evoluția a fost următoarea: 2008 - 61.837.716 tone (trafic record pentru perioada post-decembristă); 2009 - 42.014.178 tone; 2010 - 47.563.879 tone; 2011 - 45.972.095 tone. În primele opt luni din 2012  au fost manipulate 34.176.133 tone și estimăm că până la finele anului se va atinge nivelul de  51 milioane tone. 
Concluzia este evidentă: după aproape patru ani de criză economică, porturile Constanța, Midia și Mangalia sunt departe de nivelul traficului atins în 2008.


Criza le-a adus câștiguri mai mari
Cum a răspuns mediul de afaceri portuar la provocările recesiunii, cum și cât de mult a fost afectat de diminuarea dramatică a fluxurilor de mărfuri? Pentru a răspunde la aceste întrebări, am întreprins analiza de față, pornind de la bilanțurile publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice. Ea se referă la activitatea a 30 de operatori din portul Constanța (lipsesc informațiile despre trei operatori importanți, Romcargo Maritime, Schenker Romtrans și SICIM, pentru că rezultatele lor sunt incluse în cele raportate pe total, de către firmele mamă). 
Studiul nostru arată că cei 30 de operatori din portul Constanța au realizat în 2008, ultimul an al creșterii economice, venituri totale de 1.567.644.190 lei (circa 393.366.503 milioane euro). Suma corespunde unui trafic portuar de 59.197.641 tone mărfuri și reprezintă circa 0,31% din produsul intern brut al României, realizat în acel an.
În ciuda crizei economice și a concurenței acerbe a porturilor ucrainene și rusești de la Marea Neagră, care au dus la diminuarea cantității de mărfuri derulate prin portul Constanța, până la 40.604.274 tone în 2011, veniturile totale ale celor 30 de operatori au urcat la 2.437.715.411 lei (circa 564.325.164 euro), în anul respectiv. 
Este o adevărată performanță faptul că, în timp ce traficul de mărfuri din 2011, în portul Constanța, a fost cu 31,41% mai mic decât în 2008, veniturile respectivilor operatori au crescut cu 55,50% în lei și 43,46% în euro, iar ponderea lor în PIB a urcat la 0,42%.


Concentrarea veniturilor portuare
Studiul nostru arată că 53,12% din veniturile realizate în 2011 de către cei 30 de operatori portuari, au fost obținute de companiile Tomini Trading, Barter Trading Romania și Kirazoglu Corporation. În 2008, cota de venituri a celor trei era de numai 34,82%. Pentru ei, criza s-a dovedit a fi cu adevărat o mană cerească, ajutându-i să concentreze mai mult de jumătate din veniturile portului Constanța.
Operatorul aflat pe primul loc în topul veniturilor, Tomini Trading, este specializat în manipularea deșeurilor metalice, dar execută și alte servicii, printre care: agentu-rarea și aprovizionarea navelor. Locul doi e ocupat de compania Kirazoglu Corporation, specializată tot în comercializarea și operarea deșeurilor metalice. Ocupanta locului trei este Barter Trading Romania, ale cărei afaceri constau în comercializarea cerealelor, depozitarea, încărcarea - descărcarea lor de pe nave.
Împreună, primii 13 operatori din top au asigurat 92,44% din veniturile totale. 
Studiul arată că încasările unui număr de 22 de operatori portuari au fost mai mari în 2011 față de 2008, în vreme ce alți 8 operatori au avut realizări mai mici. Cele mai mari creșteri le-au consemnat: Beta Intertrans (+345,41%), Kirazoglu Cor-poration (+267,11%), Barter Trading Romania (+206,31%), Kronospan Zona Liberă Constanța (+137,88%), Canopus Star (+105,45%) și Casa de Expediții Phoenix (+103,11%).


Top 30 al veniturilor
Dar să vedem cum arată topul celor 30 de firme, ierarhizate în funcție de veniturile obținute în 2011 (în paranteze este prezentată creșterea, respectiv descreșterea, față de 2008).   
1. Tomini Trading - 493.171.437 lei (+60,90%);
2. Kirazoglu Corporation - 413.464.433 lei (+267,11%);
3. Barter Trading Romania - 388.383.081 lei (+206,31%);
4. Constanța South Container Terminal - 195.719.397 lei (+7,57%);
5. Sargeant Marine Romania - 183.999.509 lei (+86,36%);
6. Oil Terminal - 119.469.580 lei (-12,78%);
7. North Star Shipping - 101.416.629 lei (+32,01%);
8. Comvex - 84.540.172 lei (-48,03%);
9. Chimpex - 67.271.879 lei (+67,20%);
10. Socep - 65.088.413 lei (+4,20%);
11. United Shipping Agency - 59.510.193 lei (+81,44%);
12 Minmetal - 52.360.625 lei (+5,09%);
13. APM Terminals Romania - 30.576.449 lei (+98.28%);
14. Silotrans - 24.138.576 lei (-3,46%);
15. Romned Port Operator - 18.221.953 lei (-23,73%);
16. Decirom - 17.855.759 lei (+28,62%);
17. Umex - 17.543.277 lei (+7,06%);
18. TTS Operator - 17.075.086 lei (-16,52%);
19. European Metal Services - 17.021.002 lei (+36,61%);
20. Casa de Expediții Phoenix - 12.161.577 lei (+103,11%);
21. Kronospan Zona Liberă Con-stanța - 10.592.298 lei (+137,88%);
22. Canopus Star - 10.355.782 lei (+105,45%);
23. Niva Prodcom - 8.957.374 lei (-3,49%);
24. Barter Port Operator - 8.193.563 lei (+48,97%);
25. Frial - 5.783.908 lei (-36,47%);
26. Rotrac - 4.174.060 lei (+2,24%);
27. Silo - Port - 3.195.453 lei (-16,25%);
28. Amvexis Com - 2.938.282 lei (+64,45%);
29. Beta Intertrans - 2.279.852 lei (+345,41%);
30. Astar Stevedoring - 2.255.812 lei (+3,72%).
În ediția următoare vom discuta despre profitul operatorilor portuari. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 19 Septembrie 2012
Stire din Economie : "Portul Constanța nu se vinde!"
Pagina a fost generata in 0.2996 secunde