COMĂNESCU REACȚIONEAZĂ, DAR NU NEAGĂ DEZVĂLUIRILE / Cum a pus mâna pe platformele Petrom

2272
1
COMĂNESCU REACȚIONEAZĂ, DAR NU NEAGĂ DEZVĂLUIRILE / Cum a pus mâna pe platformele Petrom - platformaforajgsp45-1461307966.jpg
Referitor la articolul de presă publicat pe site-ul www.riseproject.ro, cu titlul "Rețeaua Comănescu – Platformele Petrom", S.C. Grup Servicii Petroliere S.A. face următoarele precizări:

- S.C. Grup Servicii Petroliere S.A. (GSP) a achiziționat în decembrie 2005 șase platforme de foraj marin de la OMV Petrom, printr-un credit bancar sindicalizat de 100 milioane USD. La momentul tranzacției, compania OMV Petrom era deținută majoritar de către OMV AG Austria. Contractele de vânzare-cumpărare ale platformelor de foraj au fost semnate, din partea OMV Petrom, de către board-ul companiei. Astfel, Bruno Siefken la care se face referire în articolul menționat mai sus, nu a avut nicio implicare în decizia de vânzare a activelor companiei austriece.

- După achiziția platformelor de către GSP, câteva zeci de specialiști Petrom din domeniul forajului marin au migrat către GSP. Printre aceștia s-a numărat și Bruno Siefken, unul dintre cei mai reputați specialiști din domeniu. Transferul de personal între companii este o practică uzuală în industria de petrol și gaze.

- Bruno Siefken, în prezent vicepreședinte al GSP, declară: "Nu am făcut niciodată parte din board-ul OMV Petrom. Funcția de director pe partea de explorare și producție pe care am deținut-o în cadrul OMV Petrom la acel moment nu putea avea o influență nici asupra tranzacționării de active aparținând societății OMV Petrom, nici asupra valorii acestora. După cum reiese ușor și din documente, decizia a fost luată în board-ul OMV Petrom și a făcut parte din strategia de business post-achiziție. La baza deciziei a stat un raport internațional de evaluare".

- În iulie 2004, cu mai mult de un an înainte de vânzarea platformelor de foraj către GSP, pentru suma de 100 milioane USD, OMV AG Austria a plătit suma de 668,8 milioane Euro pentru pachetul majoritar de acțiuni Petrom.

- Suma plătită de către GSP pentru achiziționarea celor șase platforme de la OMV Petrom, reprezenta așadar aproximativ 15% din totalul sumei plătite pentru achiziționarea Petrom de către OMV AG Austria.

- GSP a desfășurat activități comerciale în Golful Mexic, Golful Persic, Marea Nordului, Marea Mediterană, Marea Neagră, Marea Barents pentru clienți ca: ExxonMobil, PEMEX, Gazprom, Turkish Petroleum, OMV Petrom, EON, Lukoil, Japan Petroleum Exploration, etc.

- Activitățile comerciale dintre GSP și OMV Petrom, reprezintă mai puțin de 10% din totalul cifrei de afaceri a GSP.

Prin urmare, considerăm o parte din afirmațiile autorilor articolului "Rețeaua Comănescu – Platformele Petrom", ca fiind tendențioase și speculative, iar prin modul de prezentare a informațiilor s-a urmărit deformarea adevărului.





Comentează știrea

Palaz
22 aprilie 2016
La pușcărie cu penalii ăștia !

Dar cu ce dracului ai girat băi frate de ai luat împrumutul respectiv de 100.000.000 milioane dolari că tu nu detineai bunuri care să acopere împrumutul plus încă o dată pe atât , cred că și aici trebuie să se implice DNA-ul , nu cumva a girat statul pentru tine ? iar complice a fost basescu ? Se știe doar că ai cotizat și la basescu și la toate nivelurile că să fii lăsat în pace și să îți vezi de furaciuni liniștit pardon de afaceri liniștit !

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 9.3353 secunde