Comisia Europeană relansează comunicarea la nivel local și implicarea cetățenilor

82
Comisia Europeană relansează comunicarea la nivel local și implicarea cetățenilor - comisiaeuropeanarelanseazacomuni-1654010145.jpg
Comisia Europeană convoacă o adunare generală a peste 400 de centre EUROPE DIRECT, pentru a relansa comunicarea la nivel local și implicarea cetățenilor în această perioadă critică. Lecțiile învățate în urma pandemiei și actualul război din Ucraina i-au redat Uniunii Europene rolul central și au făcut ca remodelarea anumitor inițiative și politici europene să fie necesară. În acest context, Comisia Europeană a convocat, la Milano, o adunare generală a tuturor centrelor sale EUROPE DIRECT, cu scopul de a evalua evoluția situației și a le furniza centrelor instrumentele necesare pentru a-și adapta activitățile de comunicare în teritoriu.

În aceste circumstanțe fără precedent, Comisia urmărește să relanseze parteneriatul cu organismele publice, administrațiile locale și ONG-urile care găzduiesc centrele EUROPE DIRECT și să își consolideze capacitatea de a transmite mesajul european pe teren.

Europe DIRECT este o rețea de comunicare a cărei misiune constă în a face Europa accesibilă pentru oameni la nivel local, prin colaborarea cu cetățenii cu privire la UE și la politicile, prioritățile și viitorul acesteia. Rețeaua aduce Uniunea Europeană aproape de cetățenii din toate colțurile Europei. De asemenea, colaborează îndeaproape cu mass-media locală pentru a combate dezinformarea și promovează cetățenia europeană activă în școli.

Adunarea generală vine într-un moment în care UE a redevenit pe deplin prezentă fizic la nivel local, după doi ani de izolare cauzată de pandemia de COVID-19, iar Milano este locul simbolic în care a apărut pandemia în Europa.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.6561 secunde