Constănțeni, vin amenzile pentru neasigurarea locuințelor!

1290
2
Constănțeni, vin amenzile pentru neasigurarea locuințelor! - inundatii-1327942837.jpg
Deși Legea asigurării obligatorii a locuințelor (Legea 260/2008) a intrat în vigoare la jumătatea anului 2010, dată de la care proprietarii au avut, teoretic, șase luni la dispoziție pentru încheierea unei polițe, aceasta rămâne, în continuare, mai mult facultativă. Cel puțin deocamdată, însă.

În județul Constanța, la începutul acestui an erau asigurate puțin peste 41.000 de locuințe, 27.000 fiind în mediul urban. Deși o cifră nu tocmai mare, doar în București s-au asigurat mai multe locuințe, aproape 88.000. Lăsând însă Capitala la o parte, locul doi este ocupat de Timiș, dar la o distanță foarte mare - nici 25.000 de asigurări.

Ce i-ar determina pe constănțeni să-și încheie aceste asigurări obligatorii ale locuințelor? Poate amenda care ajunge și la 500 de lei. Sarcina de a sancționa pe cei care nu respectă legea a căzut însă pe umerii primarilor, care nici nu vor să audă de acest lucru. O parte a edililor constănțeni din județ recunosc fără ocolișuri că fiind an electoral nimeni nu va "risca" un val de antipatie, chiar dacă astfel s-ar aduce ceva venituri la bugetul local. Mulți se vor limita doar la a trimite somații. "Deocamdată ne rezumăm doar la a trimite somații. Soluția de amendare nu dă rezultate și asta deoarece și amenzile pot fi contestate. Mai degrabă oamenii înțeleg de vorbă bună. Așa am reușit să adunăm 99% din taxele și impozitele locale pe anul trecut. Este soluția cea mai bună", a precizat primarul Medgidiei, Marian Iordache, care însă nu contestă utilitatea asigurărilor.

Și autoritățile locale din Hârșova se limitează anul acesta tot la somații."Îi somăm în primă instanță. Trebuie să aplicăm și legea, dar să ținem cont și de faptul că oamenii sunt sărmani", a precizat edilul Tudor Nădrag.

Cernăvodărenii este foarte probabil nici măcar aceste somații să nu le primească. Primarul Mariana Mircea spune că nu s-a luat deocamdată nicio decizie în acest sens, dar pe 2 și 3 februarie are loc la București întâlnirea cu primarii de orașe din România, ocazie cu care se va discuta și această problemă. "Nu este vorba că e an electoral. Toți primarii sunt supărați deoarece este nefirească această misiune a primarului de a amenda. Noi campanie de con-vingere facem și sunt foarte de acord cu această asigurare, dar având în vedere toate creșterile de prețuri din ultima perioadă…", a precizat edilul din Cernavodă, care a subliniat că peste jumătate din populația orașului este sărăcită, așadar e dificil să-i determine să mai achite încă un așa considerat "bir" pentru că nu au acești bani, dar și pentru că mulți sunt aceia care, din punctul lor de vedere, consideră opțională această asigurare a locuinței.

Nici la Năvodari nu va ploua cu amenzi. "Situația de a da amenzi este puțin probabilă. Rămâne la latitudinea fiecăruia dacă plătește sau nu această asigurare. Prefer să plătesc eu amendă decât să amendez oamenii. Nu au bani. În cel mai rău caz trimit somații", a precizat și primarul orașului Năvodari, Nicolae Matei.

v v v

Locuitorii municipiului Constanța par să nu fie chiar atât de "norocoși". Primăria Constanța a delegat Serviciul Public de Impozite și Taxe (SPIT) să se ocupe de pro-blema asigurărilor obligatorii a locuințelor și implicit de amen-darea celor care încalcă legea în vigoare. Potrivit reprezentanților SPIT Constanța, termenul de la care se pot aplica amenzi este luna august a acestui an, imediat după ce se va realiza și o analiză în acest sens. Așadar, constănțenii ar mai avea la dispoziție aproximativ o jumătate de an pentru a încheia o poliță de asigurare a locuinței. "Nu cred că este cazul să ne transformăm în călăi pentru o chestie pe care nu am hotărât-o noi", a precizat totuși viceprimarul Constanței, Decebal Făgădău.

v v v

Constănțenii care au o asigurare facultativă a locuinței pot sta liniș-tiți, nu sunt obligați să încheie și asigurarea obligatorie, însă doar dacă aceasta acoperă toate riscurile prevăzute în cea impusă de stat, adică daunele produse de inundații, cutremure și alunecări de teren.

Este bine de știut că proprietarii care nu își asigură casele nu beneficiază, în cazul producerii unuia dintre dezastrele naturale enume-rate mai sus, de niciun fel de despăgubiri de la bugetul de stat.

Primele de asigurare pentru PAD (Polița de asigurare împotriva dezastrelor naturale) sunt de 20 de euro/an în cazul locuințelor tip A, pentru o sumă asigurată de 20.000 de euro, și de 10 euro/an în cazul locuințelor tip B, pentru o sumă asigurată de 10.000 euro. În primul caz este vorba despre construcția cu structură de rezistență din beton armat, metal ori lemn, sau cu pereți exteriori din piatră, cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/sau chimic. Locuința de tip B este construcția cu pereți exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic și/sau chimic (vălătuci, chirpici, pământ bătut etc.).

Comentează știrea

Pompier
31 ianuarie 2012
Asigurarea locuinței

Din cele ce am citit, nu reiese că legea prevede și asigurarea locuinței contra incendiului. De ce ?

doru
31 ianuarie 2012
hotie pe fata

Asigurarea asta obligatorie e metoda aranjata de fosta sefa a asigurararilor(cel mai mare salariu dintara rasplata de la firmele de asigurari pentru pleasca asta),guvern (deci interese politice)si citeva firme de asigurari privilegiate.Pentru majoritatea cetatenilor din zone neafectate de calamitati nu ajuta la nimic(acestia au nevoie de cele de incendii ,inundari accidentale etc),banii se vor duce catre zonele vesnic inundate si surpate din cauza taierilor masive de paduri.Oamenii din zonele respective ar trbui sa plateasca asigurari marite deoarece au profitat sau i-au lasat pe altii sa profite din taierea padurilor.In acest caz firmele de asigurari au profit si nu fac nici un efort deoarece platesc despagubiri de la fraierii care nu vor avea niciodata asfel de belele.Refuzul in bloc de a plati este singura posibilitate de ai pune la punct.

Articole pe aceeași temă

Marţi, 31 Ianuarie 2012
Stire din Eveniment : Monștrii din inima Constanței
Pagina a fost generata in 0.506 secunde