Constănțenii, disperați de creșterea prețului la benzină. Tot mai mulți trec pe GPL

823
1
Constănțenii, disperați de creșterea prețului la benzină. Tot mai mulți trec pe GPL - statiegpl-1349361751.jpg
De câte ori s-a scumpit benzina anul acesta? Este cam greu de ținut socoteala majorărilor de preț, și asta deoarece au fost cu nemiluita. Totuși, simplificând, un litru de benzină costă acum, în medie, cu aproape un leu mai mult decât în urmă cu 12 luni.


Mai ales pentru cei care sunt nevoiți să facă drumuri lungi și… dese, dar nu numai, diferența este una destul de mare. Plinul pentru o mașină cu o capacitate a rezervorului de 70 de litri costă acum cu 70 de lei mai mult. Așadar, șoferii n-au altă soluție decât să bage mai adânc mâna în portofele, sau să exerseze mersul pe jos ori cu mijloacele de transport în comun. Tot mai mulți constănțeni preferă totuși să facă o investiție, uneori chiar și de peste cinci mii de lei, doar pentru a scăpa de problema scumpirilor succesive ale benzinei. Numărul lor a fost de ordinul sutelor în 2012, iar cei care se ocupă cu această afacere speră pe viitor nu neapărat la o creștere extrem de mare, pentru că deja cei care și-au montat o instalație GPL pe mașină sunt foarte mulți, dar măcar la o cifră constantă a constănțenilor care le calcă pragul.

"Interesul este din ce în ce mai mare. Ținând cont că prețul benzinei tot crește, va crește și cererea. Piața ajunge la saturație însă la un moment dat, dar e bine și dacă avem un număr constant de clienți. Anul acesta aproximativ 500 de persoane și-au montat instalații pe mașini", spune administratorului unui service cu tradiție în montajul de instalații GPL, situat în zona Boema, Andrei Onet.

Locul Daciilor, luat de limuzine

Dacă posesorii de Dacii, Cielo și Matiz au fost printre primii care au spart gheața, în urmă cu ceva ani, acum ajung în service, pentru a li se monta instalații GPL, și mașini destul de scumpe, mărci ca Mercedes sau BMW.

"Vin toate mărcile alimentate cu benzină. Este vorba despre kilometrii parcurși, nu de cât costă mașina. Cine face mai mult de 10.000 pe an, clar are o problemă cu consumul de combustibil", a mai spus Andrei Onet.

De exemplu, instalația pentru un Logan costă aproximativ 2.500 de lei, iar pentru un BMW, 2.800 - 3.000 de lei. În cel de-al doilea caz, dacă motorizarea este în opt cilindri, atunci costurile cresc chiar și până la 4.500 de lei. În ceea ce privește SUV-urile, prețul mediu al unei instalații GPL este undeva la 5.000 - 5.500 de lei, dar pentru SUV-urile cu motorizări mai mici, costurile nu sar de 4.500 de lei.

Dacă ar fi să calculăm, un șofer care parcurge aproximativ 10.000 de kilometri, cu un consum mediu undeva la 7%, ar trebui să dea pe benzină în jur de 6.500 de lei, pe când alimentarea cu GPL i-ar scoate din buzunare puțin peste 3.500 de lei, așadar vorbim despre o economie de aproximativ 3.000 de lei. Bineînțeles, calculele prezentate mai sus sunt doar pur orientative, având în vedere că sunt destule variabile de care am putea ține cont.

De subliniat este și faptul că foarte mulți dintre cei care își montează o instalație GPL au un consum mediu mult mai mare de 7%, mai ales constănțenii, mulți la număr, cu mașini puternice, care și fac de regulă peste valoarea de 10.000 de kilometri luată ca reper.

Specialiștii spun că investiția se amortizează după aproximativ 10.000 - 15.000 de kilometri par-curși.

Și GPL-ul s-a scumpit destul de mult

În ultimii doi ani și GPL-ul s-a scumpit destul de mult. Dacă în 2010 un litru costa undeva la 2,2 lei, poate 2,4 lei, acum vorbim despre aproximativ un leu în plus. Șoferii constănțeni scot din buzunare 3,2 - 3,3 lei. Chiar și așa, este la jumătatea prețului ben-zinei, așadar pe mulți încă îi tentează această variantă, mai ales că instalațiile GPL fabricate în ultimii ani sunt extrem de "prietenoase" cu mașinile.


Comentează știrea

1. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2943 secunde