Constănțenii primesc tranșa a doua de bani pentru animale și pământ

1332
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Constanța (APIA) a dat startul la o serie de plăți către fermierii beneficiari din județul nostru. Așadar, până înainte de Paște, adică 12 - 13 aprilie, fermierii vor primi tranșa a doua a subvenției pentru ovine, caprine și bovine, a precizat directorul executiv al APIA Constanța, Stere Pufleni.
Constănțenii au primit deja sau urmează să primească alți 20 de lei/cap de ovină și caprină, sau 205 lei/cap de bovină. În total vorbim despre 305.000 de animale, în cazul primelor două, respectiv 34.500.
De asemenea, se fac plăți de la bugetul național și pentru sectorul vegetal. Agricultorii urmează să primească, până cel târziu la finalul săptămânii viitoare, diferența de 32,42 euro/hectar, potrivit directorului APIA Constanța.
v v v
Crescătorii de ovine și caprine din Constanța pot solicita Plata Națională Directă Complementară pentru sectorul zootehnie în perioada 9 aprilie - 18 mai 2012, au anunțat reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.
Pentru a beneficia de prima pe cap de animal pentru ovine/caprine, solicitantul trebuie să se prezinte la centrul local/județean APIA cu o copie de pe buletinul de identitate, dovada înscrierii în evidența APIA cu cod unic de identificare (atribuit de către APIA în Registrul Unic de Identificare), dacă este cazul, și dovada contului bancar (extras de cont).

Prima pe cap de animal se acordă producătorilor agricoli pentru femelele ovine sau caprine, care îndeplinesc cumulativ mai multe condiții, respectiv efectivul din exploatație să fie de minimum 50 de oi sau 25 de capre, care au vârsta de cel puțin un an la 31 martie 2012, efectivele pentru care se solicită prima să fie înscrise în Registrul Național al Exploatațiilor la data solicitării primei și menținute în exploatație la adresa menționată în cerere, în vederea efectuării controlului la fața locului până la 20 august 2012, dar și să fie înscriși în evidența APIA cu cod unic de identificare. În plus, cererea trebuie să fie vizată de asociația crescătorilor de ovine/caprine, care atestă efectivele pentru care se solicită sprijin.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2951 secunde