Constănțenii se pot califica în meseria de lucrător finisor pentru construcții

386
Săptămâna aceasta începe cursul de calificare în meseria de lucrător finisor pentru construcții, curs asigurat de Patronatul Întreprinderilor Mici și Mijlocii Constanța (PIMM), în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească constănțenii nu sunt nici foarte multe, nici stricte. Trebuie să fie angajați și să aibă minimum cinci clase absolvite. Nu contează domeniul în care lucrează și nici vârsta.

"Cursul de calificare «Lucrător finisor pentru construcții» corespunde cerințelor actuale de pe piața muncii, lectorii noștri au experiență în domeniu, aptitudini pedagogice și acordă atenția necesară fiecărui cursant în parte, iar tematica dezbătută la curs este în conformitate cu standardul de formare profesională", au precizat reprezentanții PIMM Constanța.

Certificatele de calificare obținute în urma susținerii examenului de absolvire a cursului sunt acreditate de CNFPA (recunoscute de Ministerul Muncii și de Ministerul Educației). 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 20 Septembrie 2011
Stire din Social : Mai puține construcții decât în 2010
Pagina a fost generata in 0.3479 secunde