Creditul mediu acordat în Prima Casă este de 42.230 euro

246
Peste 70% dintre locuințele solicitate prin programul Prima Casă sunt în București. Din restul de 30%, cele mai multe sunt în Cluj, Timiș și Constanța.
"Doar 690 de apartamente sunt construite după 2008. Restul de 1.976 au fost construite înainte de 2008. Circa 58% dintre locuințe sunt apartamente cu două camere. Valoarea achiziției este, în cele mai multe cazuri, între 30.000 și 85.000 euro, existând însă și circa 45 de cereri pentru locuințe mai scumpe de 85.000 euro, pentru care diferența de preț față de creditul maxim contractat a fost plătită ca avans de către beneficiar", spune Vasile Coman, directorul coordonator al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM).
Din solicitările de garantare în valoare de circa 125 milioane euro, înaintate Fondului de către bănci, mai mult de jumătate (52%) sunt pentru credite acordate de BRD, 22,26% vin de la BCR, circa 10% de la Banca Transilvania și 7% de la Alpha Bank.
BRD-SocGen este, de altfel, prima instituție financiară care a acordat credite prin Prima Casă, înaintând FNGCIMM circa 1.000 de cereri până în prezent.
Totodată, valoarea medie a creditelor acordate este de 42.230 euro. Reprezentanții FNGCIMM au spus că există, dintre băncile înscrise în program, cinci instituții care nu au acordat niciun credit prin Prima Casă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9278 secunde