În această vară

Chiriile apartamentelor cu două camere au scăzut cu 10%

2445
Chiriile apartamentelor cu două camere au scăzut cu 10% - 473544ee6fb67869a3bf78f8100b1848.jpg
Valoarea medie a chiriilor pentru apartamentele cu două camere din Constanța s-a redus semnificativ, în intervalul iulie – august, potrivit unei analize efectuate de portalul imobiliar www.MagazinulDeCase.ro.
În același timp, au crescut chiriile la garsoniere și apartamente cu trei camere.

Astfel, chiriile medii pentru apartamentele cu două camere au scăzut cu 8%, de la 313 euro în iulie la 288 euro în august. Comparativ cu luna iunie, scăderea a fost de 1,26%, de la 317 la 313 euro.
La garsoniere, chiria a crescut cu 9%, de la 193 euro în iulie la 211 euro în august. Față de luna iunie, chiria a crescut cu 9%, de la 179 la 193 euro.
Pentru apartamentele cu trei camere, chiria medie a crescut cu 5%, de la 400 euro în iulie la 421 euro în august. Totuși, valoarea este în scădere cu 15% față de începutul verii – în luna iunie, valoarea medie a chiriilor pe acest segment era de 469 euro/lună.
"Prețurile sunt cele cerute inițial de proprietari. Ulterior, în urma negocierilor cu chiriașii, ele pot scădea cu până la 10%. Așadar, valoarea reală din piață este mai mică. De asemenea, am exclus ofertele din categoria «Confort 3», pentru a obține niște rezultate reprezentative și consistente", explică cei de la Magazinul de Case.
În august, cea mai mică chirie a fost de 100 euro/lună, cerută de proprietarul unei garsoniere din centrul orașului Năvodari. Cea mai mare chirie, de 800 euro/lună, a fost pentru o garsonieră din Faleză Nord.
La apartamentele cu două camere, minimul a fost de 150 euro/lună, pentru o locuință din Năvodari, maximul ridicându-se la circa 600 euro/lună, în orașul Constanța.
La trei camere, cea mai mică chirie a fost de 180 euro, tot în Năvodari, cea mai mare fiind de 1.000 euro/lună, pentru un apartament situat pe bulevardul Mamaia.
Situația din luna iulie este un pic diferită – 100 – 500 euro/lună la garsoniere, cea mai scumpă chirie fiind cerută pentru un imobil din Inel II; 200 – 1.500 euro/lună la două camere, cel mai mic preț fiind pentru un apartament din Tomis Nord, iar cel mai mare pentru unul din complexul rezidențial Mamaia Summerland; 120 – 800 euro la trei camere, cea mai mică chirie în Cumpăna, cea mai mare în Constanța, la intersecția dintre bulevardele Tomis și Aurel Vlaicu.
În iunie, chiriile la garsoniere au variat între 100 euro (Năvodari) și 350 euro (Cazino, Constanța). La trei camere, chiriile au fost de 150 euro (CET) – 1.200 euro (Hanul Piraților, Mamaia Nord). Nu în ultimul rând, la apartamentele cu trei camere, chiriile au oscilat între 200 euro (Constanța) și 2.500 euro (Mamaia).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3635 secunde