Concurs Criza forței de muncă din portul Constanța se agravează

Criza forței de muncă nu a ocolit portul Constanța. Tot mai multe companii de operare se plâng că nu găsesc docheri, operatori de dană, macaragii, electrocariști, tractoriști, stivuitoriști, electricieni și mecanici de întreținere.
Nu-i mai ajută nici piața muncii la negru, pe care până și oferta de necalificați este subțire.

Armata "bătrâneilor"
Din 1990 și până în prezent, potențialul uman al portului Constanța a suferit schimbări cantitative și calitative majore. De la circa 20.000, numărul lucrătorilor din sectorul de operare a scăzut la aproximativ 7.000. Cauza principală o reprezintă reducerea traficului de mărfuri și schimbarea structurii lui, dar o contribuție importantă a avut-o și privatizarea unităților portuare. Ea a deschis drumul restructurării forței de muncă, valurilor de concedieri. Noile tehnologii de operare portuară (paletizarea, mecanizarea, containerizarea, silozurile performante pentru cereale și ciment, instalațiile noi din terminalele de petrol și minereu) au făcut să scadă necesarul de brațe de muncă și, tototdată, să crească importanța pregătirii profesionale. Lucrătorii rămași în urma trierilor succesive au o experiență mai mare, sunt mai competenți, mai disciplinați. Au un singur cusur: sunt prea în vârstă, prea aproape de pensie. În unele companii, media de vârstă a sărit peste 35 - 40 de ani și continuă să crească.

Eroarea de anticipație
Portul Constanța se străduiește să atragă un flux mai mare de mărfuri. Dar cu cine să-l opereze? Forța de muncă este insuficientă chiar și pentru situațiile de trafic normal, darmite pentru "vârful de sarcină". Pe de altă parte, perspectiva este din ce în ce mai sumbră. Pierderile naturale, prin pensionare continuă, lucrători calificați disponibili pe piață nu există, iar tinerii fug de meseriile portuare.
Patronii ar fi trebuit să anticipeze viitorul și să prevină criza. Mulți dintre ei nu înțeleg nici acum, în al doisprezecelea ceas, că situația e gravă și că, dacă nu acționează din scurt, vor avea mari necazuri în următorii ani. Cei mai visători dintre ei își fac iluzii că în Moldova, Ucraina sau China sunt docheri, macaragii și podari, care abia așteaptă să fie chemați să muncească în portul Constanța.

Sfidarea viitorului
Federația Națională a Sindicatelor Portuare este singura entitate care a demostrat că înțelege sfidarea viitorului și are soluții. În decurs de 12 ani, ea a pus în practică două inițiative menite să prevină criza de competențe: Fundația "Școala Portuară" și agenția de ocupare a forței de muncă în portul Constanța. Ambele structuri reprezintă părți ale unui mecanism menit să asigure funcționarea și stabilitate industriei portuare. Prima trebuie să asigure calificare și policalificarea lucrătorilor, iar cea de a doua să organizeze și să administreze rezerva de forță de muncă portuară.
Din start, federația sindicală a chemat administrația portuară și patronii să îi fie alături în aceste proiecte. În definitiv, cele două ONG-uri urmau să presteze servicii pentru ele.

Ultimul stinge lumina
Care a fost răspunsul partenerilor sociali? Ideea unei școli portuare a fost îmbrățișată de administrația portuară și o parte dintre operatori. În 1996, printr-un proiect Phare, inițiativa a fost transpusă în prac-tică și, la scurt timp, a ajuns să fie recunoscută la nivel național și internațional, afirmă Petre Costel, președintele Federației Naționale a Sindicatelor Portuare. Una dintre realizările sale o reprezintă calificarea a aproape 2.000 de docheri din portul Constanța în cursul anului trecut. În prezent, aceasta este singura școală care califică personalul necesar porturilor maritime românești: docheri, operatori de dană, electrocariști, stivuitoriști, macaragii etc.
Cei câțiva operatorii au susținut funcționarea școlii printr-o contribuție lunară mai curând simbolică, de 300 până la 1.000 de lei, școala trăind practic din veniturile proprii. Dar chiar și acest sprijin firav a fost considerat prea mare și o parte dintre companiile membri fondatori s-au retras din fundație.
La rândul său, agenția de forță de muncă a fost înființată ca ONG, cu o conducere tripartită. De doi ani, ea există doar pe hârtie. Administrația portului și, apoi, operatorii, au abandonat-o, lăsând sindicatele "să stingă lumina".

Gestul patronatului indică o anumită atitudine față de partenerul social, dar acest fapt are mai puțină importanță. Relevant este faptul că prin deciziile luate, operatorii portuari lovesc în propriile interese pe termen lung. Criza de lucrători ar trebui să-i facă să-și dea mâna cu sindicatele, iar împreună cu ele să organizeze rezerva de forță de muncă, să o califice și să o pună la treabă.