Cum se anunță anul agricol la Constanța

670
Cum se anunță anul agricol la Constanța - fotopamant-1326206279.jpg
Vremea le dă emoții mari agricultorilor. Dacă majoritatea constănțenilor s-au bucurat anul trecut și încă se bucură de lipsa precipitațiilor abundente și de temperaturile destul de ridicate, cei care și-au pus speranța în recolte la fel de bune ca în 2011 stau cu sufletul la gură. Seceta de anul trecut a întârziat în multe cazuri semănatul culturilor de toamnă, iar după un start prost, lipsa zăpezii este acum principala problemă. În lipsa acestui înveliș protector un eventual îngheț ar putea compromite zeci de mii de hec-tare. Totuși, deocamdată reprezentanții Direcției Agricole Constanța sunt rezervați în a face previziuni. În toamnă au fost semănate peste 140.000 de hectare de grâu, 50.000 de hectare de rapiță, mai bine de 28.500 de hectare de orzoaică, 25.000 de hectare de orz și alte în jur de 12.000 de hectare de culturi verzi. Aces-tea au fost suprafețele raportate Direcției Agricole până la 6 noiembrie, însă în Con-stanța s-a semănat grâu, de exemplu, chiar și pe la început de decembrie.

"Toate culturile sunt într-o situație critică. Avem un deficit mare de umiditate, ce persistă de o mare perioadă, însă nu ne putem pronunța decât la intrarea în vegetație a plantelor", a precizat directorul Direcției Agricole Constanța, Paraschiva Bobe.

Cele mai multe semne de întrebare se ridică însă în ceea ce privește rapița, în cazul căreia pierderile ar putea fi cele mai mari. În județ cultura este răsărită în mare parte, dar slab dezvoltată. În situația în care vine gerul peste Dobrogea și vom avea parte de îngheț fără zăpadă, aproape toată recolta este compromisă. Potrivit directorului Direcției Agricole, doar 10% din cultură ar putea rezista, în aceste condiții, peste iarnă. "Pentru noi, agricultorii, fiecare an este surprinzător. Când te aștepți ca totul să fie perfect, se poate întâmpla să nu fie așa, și invers", a precizat Paraschiva Bobe.

Ce spun meteorologii

Potrivit informațiilor Centrului European pentru Prognoza Vremii pe termen mediu, în luna ianuarie în sud-estul și sudul țării valorile termice pot fi peste mediile multianuale, la fel ca și în luna februarie, iar în ceea ce privește precipitațiile, cantitatea medie se poate situa sub mediile multianuale lunare.

Totuși, specialiștii nu exclud posibilitatea apariției unor situații cu valori extreme de temperaturi sau cantități mai mari de precipitații pe intervale scurte de timp ce pot conferi un caracter sever perioadei respective.

Prognoza meteo pe următoarele zece zile pentru județul Constanța arată cel mult minus cinci grade, ce se vor înregistra pe 18 ianuarie, cu posibile ninsori în perioada 16 - 19 ianuarie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2988 secunde