r De la 1 ianuarie 2015, navele care intră în porturile UE trebuie să raporteze datele de eficiență energetică
Cel de-al doilea deceniu al acestui mileniu a adus schimbări majore în domeniul navigației maritime. Două forțe obiective, majore, fenomenul încălzirii globale și criza economică din anii 2009 - 2013, îi impun shipping-ului mondial standarde pe care nu le-a mai avut în trecut. Navele trebuie să fie prietenoase față de mediu și eficiente energetic, să elimine cât mai puține noxe în atmosferă și să consume cât mai puțină energie pe tona de mărfuri transportată.
Pe plan mondial, prima măsură restrictivă a fost luată de Comisia Europeană. Directiva 2005/33/EC, care se aplică de la 1 ianuarie 2010, obligă navele care acostează în porturile europene să consume carburanți cu un conținut mic de sulf, de maximum 0,1%.
Marii jucători de pe piața shipping-ului - companii de navigație, șantiere navale, producători de echipamente și institute de cercetări - au simțit încotro bate vântul schimbării. S-a declanșat o adevărată competiție în a proiecta și construi flota viitorului. Totul este reanalizat, judecat critic și regândit din perspectiva noilor condiționări: formele navelor, mijloacele de propulsie, sistemele de depozitare a mărfurilor pe punți și în magazii, echipamentele de bord.
Din regândirea arhitecturii navelor s-a obținut reducerea consumurilor de carburanți cu câteva procente. Alte procente s-au obținut prin lansarea unei noi generații de motoare, cu consum mai mic și randament mai mare. La ele se adaugă procentele obținute de sistemele care controlează automat consumul de carburanți, corelând viteza de deplasare a navei cu condițiile atmosferice.
Shipping-ul internațional se află, astăzi, în fața unei noi revoluții energetice. De-a lungul istoriei, pentru acționarea navelor au fost folosite, rând pe rând, energia umană, forța vântului, energia cărbunelui, a păcurii și motorinei, iar acum a gazelor naturale.
În 2013, Comisia Europeană a acordat mai mult de 1,2 milioane de euro, din Programul TEN-T, pentru realizarea unui studiu referitor la potențialele bariere din calea dezvoltării construcției și operării navelor acționate cu gaze naturale lichefiate.
Acest combustibil se impune tot mai rapid pe piața shipping-ului, fiind mai ieftin și prietenos față de mediu, iar utilizarea lui este încurajată de Uniunea Europeană. În cadrul studiului, vor fi analizate aspecte legate de construcția, conversia, certificarea și ope-rarea navelor acționate cu LNG.
Pe mările și oceanele lumii au apărut, deja, navele acționate 100% cu LNG. Creșterea numărului lor este barată de faptul că sunt prea puține porturile care pot asigura aprovizionarea cu carburant. În prezent, astfel de nave pot circula cu succes doar pe anumite rute.
2015 dă un nou impuls flotei viitorului. Po-trivit unei directive aprobate de Comisia pentru mediu a Parlamentului European, începând cu data de 1 ianuarie, toate navele maritime care fac escală în porturile Uniunii Europene vor trebui să măsoare și facă publice trei valori: performanța energetică teoretică a navei, cunoscută sub numele de indicele de eficiență energetică a design-ului; consumul de carburant real; eficiența energetică, determinată ca raport între cantitatea de combustibil utilizată și cantitatea de mărfuri.
Publicarea acestor date le va permite celor ce apelează la serviciile companiilor de navigație să identifice navele cele mai eficiente energetic. Se speră că această metodă va duce la creșterea concurenței între armatori, care vor fi impulsionați să acțio-neze în direcția economiei de combustibil și reducerii emisiilor nocive în atmosferă.
Flota maritimă mondială este responsabilă pentru mai mult de 3% din gazele cu efect de seră, din atmosferă. Comisia pentru mediu a PE estimează că emisiile de CO2 provenite de la navele ce acționează în apele europene s-au ridicat la 180 de milioane de tone, în 2010. Dacă aceste emisii ar fi fost raportate ca venind din partea unei țări, transportul maritim ar fi fost al optulea cel mai mare poluator din Europa.