"Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering", cu greva pe țeavă

591
< 1 min citire
Lucrătorii de la "Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering Co.", cel de al treilea mare șantier naval al lumii, au votat pentru declanșarea grevei, informează agenția de știri "Yonhap", citând surse sindicale. Greva este organizată în semn de protest față de preconizata vânzare a pachetului majoritar de acțiuni ale companiei. 93% din cei 6.503 lucrători au votat pentru încetarea lucrului, urmând ca momentul începerii și durata grevei să fie stabilite în funcție de evoluția acțiunii de vânzare.
Creditorii, în frunte cu Banca de Dezvoltare a Coreei, au anunțat la începutul lunii că plănuiesc să găsească până în august un cumpărător pentru pachetul comun de acțiuni, de 50,4%, care a fost evaluat la 4,2 miliarde dolari. Analiștii susțin, însă, că prețul ar putea crește la 5 miliarde dolari, având în vedere perspectiva strălucită a companiei.
În 2007, DSME a raportat vânzări în creștere cu 32% și un profit net de 329 milioane dolari, de aproape cinci ori mai mare decât în 2006. DSME deține 51% din acțiunile companiei "Daewoo - Mangalia Heavy Industries", iar o schimbare a acționariatului său va avea impact și în șantierul naval din România.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0315 secunde