Dispar chiriile mici pentru apartamentele din Constanța

Articole de la același autor
Top firme Constanța 2010 - Fabricarea de mașini și utilaje
29 Decembrie 2011
Cum arată și cât costă apartamentele de lux din Constanța
18 Ianuarie 2012
Cum a ajuns Constanța orașul cu cele mai ieftine locuințe
27 Ianuarie 2012
S-a deschis la Constanța magazinul GMB Asus Store
13 Decembrie 2011
Vrei o mașină nouă? Iată super ofertele din Constanța
20 Ianuarie 2012
Constănțenii care sunt nevoiți pe acest început de an să se mute cu chirie nu au deloc o misiune ușoară. Prețurile nu au crescut, în principiu, spun agenții imobiliari, iar acolo unde au făcut-o vorbim, per ansamblu, de doar câteva procente. Alta pare să fie marea problemă cu care se confruntă potențialii chiriași la această oră. Apartamentele de două camere pentru care ar trebui să se achite lunar sub 200 de euro cu greu mai pot fi găsite pe piață, indiferent de zonă, iar multe dintre cele care încă își mai caută un chiriaș sunt mobilate și utilate destul de modest. Grosul ofertei multor agenții imobiliare constănțene, la capitolul închirieri, sunt acum apartamente de două și trei camere pe care proprietarii le-au renovat recent și în care au investit serios pentru a le mobila și utila. De aici și pretențiile destul de mari pentru unii în ceea ce privește chiria. Majoritatea ofertelor se învârt în jurul sumei de 250 - 300 de euro, dar pot ajunge și la 350 de euro (și nu vorbim neapărat de apartamente de lux!). Așadar, nu puțini sunt constănțenii care au preferat să cheltuiască ceva bani în plus ca mai apoi apartamentul să poată fi închiriat lunar poate și cu 100 de euro mai mult.Reprezentantul agenției imobiliare constănțene Danicris Intermed spune că, în ciuda prețurilor prezentate mai sus, cerere există. S-au dus de mult vremurile când chiriașii acceptau orice. Acum apartamentele renovate, mobilate și utilate recent sunt la mare căutare. Prețurile par totuși să o fi luat razna. Un proprietar cere nu mai puțin de 300 de euro pentru un apartament cu două camere din Tomis III, semidecomandat (!), dar renovat și utilat. Un alt exemplu, un apartament tot cu două camere din Faleză Nord, nu foarte mare - 65 metri pătrați, este scos la închiriat cu 350 de euro/lună. Deși are două băi și este situat într-un bloc construit în 2009, imediat face aproape jumătate de an de când este pe piață, însă fără niciun rezultat.Referitor la apartamentele cu trei camere, puțini constănțeni le mai închiriază cu 200 - 250 de euro/lună, așa cum este cazul celor din Inel I, de exemplu. Chiria pentru un apartament cu trei camere, "de lux", din zona Trocadero ajunge însă la 400 de euro și chiar la 480 pentru un alt apartament din zona Dacia, de asemenea utilat și mobilat cu tot ce-i mai bun. Dacă mai punem cel puțin 600 - 700 de lei doar întreținerea pe timp de iarnă și celelalte facturi, se ajunge însă la niște sume pe care nu mulți constănțeni și le-ar permite.
Top articole din Economie
Constănțeni, vin amenzile pentru neasigurarea locuințelor!
31 Ianuarie 2012
Salvarea agențiilor de turism constănțene vine din… aer
04 Februarie 2012
Află în ce condiții mai poți lua un credit
31 Ianuarie 2012
Seminar pe probleme de resurse umane
26 Ianuarie 2012
Articole pe aceeași temă
Luni, 30 Ianuarie 2012
Sâmbătă, 04 Februarie 2012
Vineri, 03 Februarie 2012