Potrivit raportului Curții de Conturi

E vraiște în gestiunea administrațiilor locale din România

392
E vraiște în gestiunea administrațiilor locale din România - evraisteangestiunea-1553875756.jpg

Articole de la același autor

Neregulile, abaterile și erorile mustesc în gestiunile administrațiilor locale din România. Aceasta este concluzia ce se degajă din raportul public pe anul 2017 al Curții de Conturi a României, dat publicității de curând.

În 2018, inspectorii instituției au luat la puricat bugetele de venituri și cheltuieli, documentele contabile și achizițiile publice ale unităților administrației locale din toată țara și au constatat un număr de 14.932 de cazuri de abateri, nereguli și erori.

În 5.477 cazuri era vorba de utilizarea nelegală a fondurilor alocate de la bugetul de stat, iar în alte 941 de cazuri, de încălcarea legislației privind achizițiile publice. Printre cele mai frecvente abateri se numără: acordarea nelegală a unor venituri de natură salarială personalului primăriilor și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică; efectuarea de plăți pentru servicii neprestate ori fără documente justificative; efectuarea de plăți pentru lucrări neexecutate ori care nu au legătură cu scopul, obiectivele și atribuțiile administrației locale; cheltuieli supraevaluate sau majorate nejustificat; realizarea obiectivelor de investiții fără obținerea autorizărilor prevăzute de lege.

Plăți nelegale

Acțiunile de audit și control financiar efectuate în județul Constanța s-au soldat cu constatarea unor abateri ce au generat neîncasarea unor venituri în sumă de 4,722 milioane de lei și efectuarea unor cheltuieli nelegale de 8,381 milioane lei la nivelul unităților administrativ teritoriale verificate. În topul prejudiciilor conduc: unitatea administrativ - teritorială a județului Constanța (2,11 milioane de lei), cea a orașului Ovidiu (1,038 milioane de lei) și cea a comunei Cumpăna (830 mii de lei). În cazul unității administrativ - teritoriale a județului Constanța prejudiciul este de numai 29 de lei.

La nivelul unităților administrativ – teritoriale constănțene au fost identificate plăți nelegale pentru drepturi de personal în sumă de 3,429 milioane de lei. Astfel, la unitatea administrativ - teritorială a județului Constanța au fost stabilite și acordate eronat, în perioada 2016 – 2017, drepturi de natură salarială în sumă totală de 866 mii de lei reprezentând: majorări ale salariilor de bază, spor pentru condiții periculoase și vătămătoare, indemnizații pentru participarea în cadrul unor comisii, premii pentru excelență și alte drepturi de natură salarială. La unitatea administrativ – teritorială a comunei Ion Corvin, angajaților le-au fost acordate nelegal prime de Paște, de Crăciun, drepturi speciale și indemnizații lunare de reprezentare pentru uniformă, în valoare de 471 mii de lei. La UATC Cobadin au fost plătite nelegal unele sporuri salariale și cadouri, neprevăzute de legislația în vigoare, în sumă de 300 mii lei. Plăți nelegale au mai fost efectuate UATC-urile Săcele (266 mii de lei). Pecineaga (187 mii de lei), Saligny (180 mii de lei), Ciobanu (174 mii de lei), Rasova (167 mii de lei), Mihai Viteazu (126 mii de lei), Ciocârlia (100 mii de lei), Deleni (96 mii de lei), Aliman (89 mii de lei), Mihai Viteazu (71 mii de lei) și așa mai departe.

Cheltuieli ineficiente

Cu încălcarea legii, au fost efectuate unele cheltuieli cu bunurile și serviciile care au determinat prejudicierea fondurilor publice cu suma de 3,525 milioane de lei. În top conduc: unitatea administrativ - teritorială a județului Constanța (1,04 milioane de lei), unitatea administrativ - teritorială a orașului Ovidiu (886 mii de lei) și unitatea administrativ - teritorială a municipiului Mangalia (446 mii de lei).

Raportul Curții de Conturi consemnează, de asemenea, efectuarea de cheltuieli ineficiente sau neeconomicoase și o serie de deficiențe în administrarea bunurilor din domeniul public și privat al unităților administrativ- teritoriale. Iată câteva exemple:

- la UATC Ciobanu s-a constatat efectuarea de cheltuieli nelegale pentru achiziția de aparate fitness și echiparea saunelor din incinta sălii de sport, fără ca acestea să aibă legătură cu scopul, obiectivele și atribuțiile prevăzute în Legea nr.215/2001, precum și angajarea de cheltuieli fără credite de angajament și bugetare cu această destinație, în condițiile în care entitatea prezenta plăți restante și arierate;

- la UATC Ciobanu au fost făcute plăți ineficiente către societatea Ciobănașul Edilitar SRL la nivelul unor tarife ce nu au fost aprobate de consiliul local și a fost decontată manopera la tarife superioare;

- la Școala Gimnazială nr. 1 Rasova, din subordinea UATC Rasova, au fost efectuate cheltuieli de întreținere a softului de evidență financiar-contabilă, pe baza unor abonamente lunare fiind plătite, pentru același obiect de contract, două firme distincte. S-a mai constatat majorarea nejustificată a cheltuielilor cu deplasările interne efectuate din bugetul școlii.

Raportul Curții de Conturi a dedicat 43 de pagini județului Constanța. După ce le citești, te trec toți fiorii. Iar după ce afli ce se petrece și pe alte meleaguri din țară, îți vine să te internezi fără zăbavă la spitalul de nebuni. Iată, au fost constatate prejudicii de: 6,791 milioane de lei în municipiul București; 2,186 milioane de lei în județul Alba; 1,947 milioane de lei în județul Arad; 7,133 milioane de lei în județul Argeș, 2,137 milioane de lei în județul Bacău… Vai, simt că îmi crește tensiunea! Așa că voi pune capăt calvarului prin care am trecut scriind despre loviturile date banului public. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.8927 secunde