Echipajul navei "Grandiosa" trebuie să primească salariile restante pe două luni

856
1
Echipajul navei
Echipajul navei "Grandiosa", sub pavilion Panama, trebuie să primească salariile restante pe două luni, de la firma de asigurări "Euroins", a declarat Adrian Mihălcioiu, liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor.

"Sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de legislația în vigoare ca polița de asigurare să fie onorată. Firma de crewing, care a recru-tat echipajul românesc și-a înde-plinit obligațiile față de asigurator, iar Autoritatea Navală Română și SLN și-au dat avizul. Sperăm ca, în decurs de câteva zile, banii să ajungă în contul bancar al sindicatului, pentru a fi achitate salariile" - a afirmat Mihălcioiu.

Nava "Grandiosa" a fost abandonată la sfârșitul lunii martie 2011, în rada portului Constanța. Rămăsese fără combustibil, apă și alimente. Salariile echipajului nu mai fuseseră plătite din luna aprilie.

"Grandiosa" era în mare pericol și cine știe ce i s-ar fi întâmplat dacă firma de agenturare "Idu Shipping" nu ar fi adus-o la țărm și nu i-ar fi alocat o dană în port.

Istoria acestui abandon este simplă. Pe fondul crizei economice, armatorul lui "Grandiosa" și altor două nave, "Prince of Ocean" și Dixiemaiden", un cetățean din Italia, a ajuns să nu mai poată susține financiar afacerea. Managementul fusese încredințat unei companii italiene, care s-a retras din contract. La bordul celor trei nave se aflau 69 de români, care de la sfârșitul anului trecut nu și-au mai primit salariile.

"Chiar dacă nu erau membrii noștri de sindicat, am intervenit, pentru că situația era gravă" - relatează Mihălcioiu. Urmând instrucțiunile SLN, echipajul de pe "Dixiemaiden" a intrat în grevă, în timp ce nava se afla în Italia, în rada portului Trieste. Apoi, în urma intervenției SLN, a Federației Internaționale a Transportatorilor (Londra) și a Federației Italiene a Transportatorilor, nava a fost vândută pentru recuperarea salariilor restante pe două - trei luni, pe cele trei nave. Era vorba de circa 200.000 de dolari pentru fiecare dintre cele trei echipaje.

La final, navigatorii de pe "Dixiemaiden" și-au ținut promisiunea și s-au înscris în sindicat. Așa fu-sese și înțelegerea, să primească ajutorul și apoi să devină membri de sindicat. Echipajele celorlalte două nave au uitat imediat cine le ajutase și că numai datorită solidarității SLN, ITF și federației italiene reușiseră să intre în posesia banilor.

Mai mult, cei de pe "Prince of Ocean", deși au fost sfătuiți să se debarce, au rămas la bord și au plecat mai departe cu nava. Au ajuns în radă la Constanța, unde s-a făcut schimbul de echipaj. Au fost îmbarcați alți români, tot din afara sindicatului. Dacă măcar ar fi trecut pe la SLN, să solicite informații, ar fi ajuns la concluzia că trebuie să refuze contractul. Nava a plecat în ultimul voiaj, a ajuns în Malaezia, unde a fost abandonată cu 20 de români la bord.

Cei 15 navigatori care au schimbat vechiul echipaj de pe "Grandiosa" n-au învățat nimic din pățania celor ce le-au predat ștafeta. Norocul lor este că au fost abandonați la Constanța, unde s-a putut interveni pentru plata salariilor pe două luni.

"Pentru recuperarea diferenței de salariu, de două sau mai multe luni (în funcție de cât timp va dura abandonul), este nevoie de o acțiune în instanță, pentru vân-zarea navei. Un proces presupune cheltuieli mari, de circa 30.000 de euro, la care se adaugă cele de întreținere a echipajului, la bord. Creditorii vor aștepta ca naviga-torii să pornească acțiunea, căci ei sunt primii interesați, având sumele cele mai mari de primit. Dar echipajul nu are puterea financiară necesară pentru un asemenea demers. Sindicatul nu se poate implica într-un proces în interesul unor navigatori din afara organizației, chiar dacă banii avansați vor fi recuperați în urma vânzării navei. O repetăm pentru a nu știu câta oară: suntem singura organizație care are forța de a-i apăra pe navigatori, dar asigurăm doar protecția membrilor sindicatului" - atenționează Adrian Mihălcioiu.

Comentează știrea

fdp
29 iulie 2011
SLN

Băi Mihălcioiule tot mafiot ai rămas !!??. Tu ai contract cu SLN să fi șef până la moarte ?. Întrebare : -de ce Președintele României are dreptul numai la 2 mandate, iar tu ai dreptul să fi "ales" până întinzi copita ?!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 15 Iulie 2011
Stire din Sport : Edris, campion acasă la Letchkov
Pagina a fost generata in 0.4918 secunde