Economia n-a achitat taxa de pârtie

Cantitatea uriașă de zăpadă căzută în această iarnă a dereglat mecanismul de care depinde întreaga economie: transportul rutier de mărfuri și de persoane. Din cauza drumurilor blocate, multe dintre unitățile economice au fost nevoite să își întrerupă sau să reducă programul de lucru.
Aprovizionarea economiei este serios afectată. La fel și desfacerea de produse și servicii. Industria se vede nevoită să lucreze pe stoc și să amâne onorarea comenzilor până când drumurile vor fi din nou practicabile. Unitățile care depind de forța de muncă navetistă au fost obligate să-și diminueze producția.
Pierderile cele mai mari le au, însă, transportatorii rutieri, în special cei de marfă și de pe relațiile interjudețene și internaționale. Transportul de persoane nu stă, nici el, pe roze. Veniturile aduse de autobuze, microbuze și taxiuri au scăzut, în vreme ce consumul de carburanți și cheltuielile cu echipamentul de iarnă au crescut.
Paralizia transporturilor a scos în evidență, încă o dată, incapacitatea statului în gestionarea problemelor de criză. Ninsoarea a găsit autoritățile fără răspuns la numeroase întrebări, pe care ar fi trebuit să și le pună cu mult timp înainte: unde să găsească mijloacele materiale, umane și financiare pentru degajarea drumurilor, cu ce și unde să transporte zăpada? Abia acum, când șoselele sunt blocate și zeci de localități sunt izolate, instituțiile statului descoperă că sunt prea puține freze, pluguri, camioane și tractoare pentru deszăpezire, că această operațiune… costă multe parale, iar ele au prevăzut un buget prea mic pentru ea.
Sâmbătă, într-o emisiune televizată, Adriean Videanu, primarul general al capitalei, susținea că ridicarea, transportarea și depozitarea zăpezii de pe șosele sunt operațiuni nerentabile. Dar cât de rentabil este, oare, pentru economie ca deplasarea lucrătorilor la locul de muncă, aprovizionarea și desfacerea să fie împiedicate de starea drumurilor? Dacă s-ar face un calcul al producției nerealizate și al costurilor suplimentare suportate de agenții economici din cauza acestei situații de criză, s-ar constata că pierderile economiei sunt uriașe tocmai pentru că instituțiile statului se zgârcesc la bani, inteligență și efort, așteptând ca primăvara să le rezolve sarcinile de serviciu.
De voie, de nevoie, economia și-a îndeplinit, întotdeauna, obligațiile față de instituțiile statului. A plătit impozitele, taxele și contribuțiile stabilite peste capul ei. Când nu au făcut-o, agenții economici au suportat consecințele: au fost amendați, li s-au calculat penalizări, dobânzi, au fost executați silit. Acum, când ei au nevoie de drumuri libere pentru a-și desfășura nestingheriți activitatea, de care depinde plata dărilor, constată că statul e neputincios. Ba, mai mult, reprezentanții săi lansează teza nerentabilității deszăpezirii.
Spre deosebire de autorități, economia nu poate amenda guvernul și administrațiile locale pentru faptul că, nefăcându-și treaba, îi provoacă pierderi grele. Sistemul nostru legislativ menține o relație de obediență a agenților economici față de instituțiile statului. Deși achită tot felul de dări pentru drumuri (lipsește doar taxa de pârtie), ei nu au nici măcar curajul să întrebe: de ce, în ciuda sumelor mari colectate și cheltuite, șoselele României sunt proaste, fie că ninge, plouă sau e caniculă?