Economia națională și-ar pierde suflul și viața fără susținerea furnizorilor de formare profesională

201
Economia națională și-ar pierde suflul și viața fără susținerea furnizorilor de formare profesională - fondeconomianationalasiarpierdes-1652791477.jpg

Articole de la același autor

În anii de boom economic, 2006 - 2008, economia românească s-a confruntat cu o criză acută de lucrători calificați. Zidarii, faianțarii, instalatorii sanitari, sudorii, lăcătușii, mecanicii, tâmplarii, macaragiii ori motostivuitoriștii erau căutați cu lumânarea. Criza se adâncise într-atât încât în unele domenii, precum sectorul naval, s-a trecut la importul de mână de lucru din Republica Moldova și Orientul Îndepărtat.

Angajatorii se străduiau în zadar să găsească meseriașii de care aveau nevoie printre absolvenții școlilor, dar învățământul pregătea altceva decât cere producția.



Armata necalificaților și…


Criza economică din anii 2009 – 2013 a rezolvat, pentru moment, deficitul de competențe, dar începând din 2014 – 2015, acesta a început să crească din nou. Astăzi, rubricile de mică și mare publicitate ale ziarelor sunt pline de oferte de locuri de muncă pentru lăcătuși, sudori, instalatori sanitari, mecanici, croitori, barmani, ospătari, macaragii, șoferi semn că problema de fond a rămas nerezolvată.

La data de 11 mai 2022, la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă erau declarate 36.847 de locuri de muncă vacante, în timp ce numărul șomerilor (în vârstă de 15 - 74 ani) estimat pentru martie 2022 era de aproape 13 ori mai mare, respectiv de 475 de mii de persoane. De ce uriașa armată a șomerilor nu reușește să ocupe locurile de muncă vacante? Una dintre cauze o constituie lipsa competențelor profesionale cerute în piață.



Armata furnizorilor de formare profesională


România avea nevoie de un sistem dual de educație, care să suplinească lipsurile învățământului de stat. Avea nevoie de școli care să pregătească tinerii în meseriile cerute de economie, care să asigure recalificarea, policalificarea, specializarea forței de muncă. Din această necesitate au apărut, la nivel național, sute de furnizori de formare profesională. Numai în județul Constanța sunt câteva zeci de astfel de entități.

În intervalul 1 ianuarie 2014 – 28 februarie 2022, furnizorii de formare profesională din județul Constanța au organizat un număr de 772 de cursuri de calificare, inițiere, specializare, perfecționare, după cum urmează:

- în anul 2014 – 124 de cursuri;

- în anul 2015 – 149 de cursuri;

- în anul 2016 – 99 de cursuri;

- în anul 2017 – 62 de cursuri;

- în anul 2018– 76 de cursuri;

- în anul 2019– 77 de cursuri;

- în anul 2020 – 85 de cursuri;

- în anul 2021 – 94 de cursuri.



O mare varietate de calificări


Diversitatea tematică a cursurilor organizate de furnizorii constănțeni este foarte mare. În anul 2021 au fost organizate 76 de cursuri diferite. Cele mai multe calificări și specializări sunt specifice anumitor sectoare de activitate, altele sunt comune tuturor domeniilor.

Iată, pentru industria HoReCa au fost organizate următoarele cursuri: administrator de pensiune turistică, guvernantă de hotel, șef de recepție hotel, recepționer hotel, cameristă, bucătar, ospătar (chelner), barman, vânzător în unități de alimentație și animator centre de vacanță.

Pentru sectorul serviciilor de înfrumusețare au fost inițiate cursurile de: stilist protezist de unghii, frizer, coafor, manichiurist, pedichiurist, machior și cosmetician.

Cursurile destinate meseriilor din sectorul industrial sunt, la rândul lor, deosebit de variate: sudor, lăcătuș construcții metalice și navale, operator de surse regenerabile de energie, instalator de sisteme fotovoltaice solare, electrician constructor, frigotehnist presator mase plastice, montator subansamble, tehnician în instalații electrice.



Lor le suntem datori!


Printre entitățile constănțene ale căror cursuri au fost autorizate și înscrise în Registrul furnizorilor de formare profesională a adulților se numără: Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, Asociația de Dezvoltare pentru Asistență Socială și Formare Profesională din Agigea, SC Wind Power Energy SRL, Asociația pentru Dezvoltare prin Valorificarea Resurselor Europene Calalatis Mangalia, Asociația Se Poate și Altfel Medgidia, SC Frumusețe Tridimensională SRL Constanța, Asociația Handmade România Constanța, Asociația Noul Val Constanța, SC Diversity Trening SRL Constanța, SC Sea Protect Group SRL Constanța, Fundația Școala Portuară Constanța și altele.

Tuturor furnizorilor de formare profesională a adulților, economia națională le este datoare. Produsele lor - reprezentate de sutele de mii de competențe formate și șlefuite de-a lungul anilor - reprezintă forța motrice a tuturor ramurilor de activitate din România. Fără susținerea acestei industrii a învățământului dual, economia și-ar pierde suflul și chiar viața.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4184 secunde