Exportatorii și speculatorii forțează barilul de țiței să sară de 70 de dolari

Cotațiile petrolului brut au crescut cu mai mult de 10 dolari în numai trei săptămâni. Vineri, la închiderea burselor de mărfuri, prețul barilului de țiței a încremenit la 68,37 dolari, la Londra, și la 68,45 dolari, la New York.

Bucuroși de scumpire
O evoluție apropiată o are coșul zilnic al prețurilor petroliere, pe care îl administrează OPEC (Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol). Joia trecută, media ponderată a prețurilor era de 67,01 dolari pe baril.
Cotațiile petroliere le-au egalat pe cele din octombrie 2008, dar sunt încă departe de nivelul din iulie, când a fost omologat recordul de 147 de dolari pe baril.
Scumpirea petrolului este mai curând dătătoare de speranță, decât un motiv de îngrijorare pentru omenire. Anul trecut, lucrurile au stat exact pe dos. Începând din septembrie, cotațiile s-au prăbușit și, atunci, lumea afacerilor a intrat în panică, în loc să se bucure. Pentru ea, ieftinirea galopantă era simptomul crizei. Acum, graba cu care se scumpește țițeiului este percepută ca un semnal că economia a intrat în convalescență.

Noua ordine a pieții
Se pune întrebarea: ce exprimă, cu adevărat, scumpirea barilului de țiței de la 37 de dolari, în decembrie 2008, la peste 68 de dolari, în prezent? Este evident că cererea a depășit oferta. Dar asta nu înseamnă neapărat că economia s-a pus în mișcare și are nevoie de mai mult petrol.
Realitatea este că, în perioada de adâncire a crizei, a avut loc o reajustare dramatică a cererii și ofertei. De la o supraestimare și supralicitare a nevoii de carburanți s-a ajuns la subdimensionarea cererii. Oferta a căzut și ea dintr-o extremă în alta: de la supraproducție și stocuri excesive la producție limitată.
Exportatorii de petrol au lucrat cu foarfecele pentru a ajusta raporturile pe piață. Ei au redus livrările până când prețurile au început să urce din nou.

Depozitele plutitoare
În joc au reintrat și speculatorii. Aceștia cumpără cantități tot mai mari de țiței, produse rafinate și gaze petroliere. Marfa este stocată pe mare, pe nave. Astfel, cererea crește artificial, fără să reflecte adevărata evoluție a consumului. Prețurile sunt împinse tot mai sus, sporind valoarea rezervele de pe mare.
În prezent, stocurile de produse rafinate existente pe tancurile petroliere au ajuns la 41 de milioane de barili. În aprilie 2009, cantitatea depozitată pe mare era de 29 de milioane de barili. La rândul lor, stocurile de petrol brut oscilează între 90 și 100 de milioane de barili.
Reluarea creșterii prețurilor petroliere i-a îmbogățit pe mulți dintre speculatori. S-a declanșat o adevărată isterie în jurul acestei afaceri, de care profită și shipping-ul. Cererea de tancuri petroliere, ce urmează să servească drept depozite plutitoare, a explodat. Ca urmare au crescut și navlurile (chiriile), cu până la 29% pe unele rute.

Barilul investițiilor
OPEC este interesată să țină livrările de petrol la actualul nivel scăzut. Ea încearcă să-i forțeze pe cei ce dețin stocuri să consume din ele, pentru a face să crească și mai mult cererea. Abdullah al-Badri told Argus, secretarul general al OPEC, și-a exprimat opinia că economia mondială ar putea suporta un preț de 80 de dolari pe baril.
La rândul ei, Rusia susține necesitatea unui preț mai înalt, nivelul său de aspirație oprindu-se la 75 de dolari pe baril. Asta nu înseamnă că nu va face tot ce-i stă în putere pentru a-și vinde mai scump țițeiul propriu și pe al celorlalți producători din zona Mării Caspice.
Creșterea prețurilor petroliere este privită de mulți dintre producători, procesatori și transportatori, ca o oportunitate de a-și relansa investițiile stopate din cauza crizei financiare. În condițiile înghețării creditării, piața petrolieră preia rolul de sursă de finanțare a dezvoltării economice. Companiile petroliere majore consideră că 70-75 de dolari pe baril este prețul minim necesar pentru repornirea motorului investițiilor.