Fermierii constănțeni plătesc tribut secetei

338
Fermierii constănțeni plătesc tribut secetei - fermierii1-1498228339.jpg

Articole de la același autor

În mai multe zone ale județului Constanța a început campania de recoltare a orzului și orzoaicei de toamnă, dar fermierii nu au motive de bucurie. 


"Aceste culturi au fost semănate mai mult în praf, din cauza secetei cu care ne-am confruntat în a doua jumătate a anului 2016. Pe de altă parte, ninsorile din ianuarie și cele câteva ploi din martie și aprilie au fost inegal răspândite pe suprafața județului și nu au asigurat necesarul de apă din sol. Situația cea mai grea se manifestă în centrul și sud-estul județului. În aceste zone nu a început recoltatul. Estimăm o producție de până la 3 tone la hectar, față de 4,5 tone în 2016. La nivelul județului, suprafața cultivată cu orz este de 28.410 ha, iar cea cu orzoaică de toamnă, de 18.000 ha", a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Ioan Albu, directorul Direcției pentru Agricultură a Județului Constanța


Peste două săptămâni va începe recoltatul rapiței. Culturile au fost înființate în aceleași condiții vitrege. "De aceea, fermierii au fost nevoiți să reducă suprafața cultivată cu rapiță de la 55.000 ha, în 2015, la 33.000 în toamna lui 2016. Mai mult, în iarnă, din cauza temperaturilor scăzute, rapița de pe 4.000 ha a fost întoarsă", relatează Ioan Albu. 


Speranțele fermierilor se îndreaptă spre grâu, care arată bine. Secerișul va începe peste trei - patru săptămâni, iar județul are 186.800 ha cu această cultură. 


Cele prezentate mai sus demonstrează, încă o dată, dacă mai era nevoie, necesitatea irigațiilor. "Până în 1990 - 1992, din totalul de 484.000 ha al suprafeței de teren arabil al județului nostru se irigau 420.000 ha. Acum se irigă cu mult mai puțin, câteva mii. Recent, am participat la deschiderea unei stații de pompare în localitatea Baia, care va asigura apa pentru câteva mii de hectare de teren din județele Tulcea și Constanța. Investiția a fost realizată de câțiva fermieri, cu finanțare europeană. Se dorește și refacerea magistralei de alimentare cu apă care pornește de la Canalul Dunăre - Marea Neagră spre Amzacea. Cu ajutorul ei vor putea fi irigate în jur de 130.000 ha. Trebuie menționat faptul că, în prezent, furnizarea apei pentru irigații este subvenționată. Dacă se va reface sistemul de irigații, se va schimba și structura producției. Se va reduce suprafața cultivată cu orz și grâu, iar pe de altă parte, va crește suprafața cultivată cu soia. Aceasta este foarte profitabilă. În prezent, România importă soia în valoare de aproximativ 400 de milioane de euro", afirmă șeful Direcției pentru Agricultură. 


Deșertificarea Dobrogei ar putea fi stopată cu ajutorul perdelelor forestiere. Până în 1965, județul Constanța a avut 7.900 ha de perdele de protecâție. Au fost distruse de regimul comunist din dorința de a se mări suprafețele agricole. Perdelele forestiere ar trebui reînființate, dar fermierii și asociațiile lor nu au nicio tragere de inimă să facă o astfel de investiție, câtă vreme plantarea salcâmului nu este subvenționată, spune Ioan Albu. Potrivit specialiștilor, perdelele de salcâmi au cea mai rapidă creștere și sunt cele mai puțin costisitoare. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4704 secunde