Fermierii își primesc banii până pe 29 martie

225
Veste foarte bună pentru fermierii constănțeni! Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că a început plata schemei unice pe suprafață (SAPS) din Fondul European de Garantare pentru Agricultură (FEGA). Deja s-a efectuat plata SAPS pentru aproape 230.000 de fermieri, în valoare totală de 502,8 milioane de lei (110,8 milioane de euro), plăți care continuă până pe 29 martie, pentru alți aproximativ 840.00 de fermieri (și o valoare totală de 1,93 miliarde de lei / 425.03 milioane euro).

Pentru anul 2012, cuantumul alocat SAPS este de 119,66 euro/ha la care se aplică coeficientul de reducere liniară, iar plățile se efectuează în lei, la cursul de schimb stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 28 septembrie 2012 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 29 septembrie 2012, respectiv 4,5383 lei pentru un euro.

În perioada octombrie - decembrie 2012, APIA a efectuat plăți reprezentând avansul aferent schemei de plată unică regulară pe suprafață. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 22 Martie 2013
Stire din Economie : Anunț pentru crescătorii de porci
Pagina a fost generata in 0.3243 secunde