Feroviarii au oprit trenurile pentru că nu și-au primit salariile

1390
Feroviarii au oprit trenurile pentru că nu și-au primit salariile - 847305871b6095432bb97bec7061f467.jpg
București, 10 iunie 2009, ora 10. În plină caniculă, circulația trenurilor de călători și de marfă îngheață. "E grevă spontană! – se aude în stațiile de emisie – recepție. Oamenii nu mai vor să lucreze!" Din gările și triajele capitalei, revolta feroviarilor se extinde în Craiova, Ardeal, Timișoara, Constanța și cuprinde, rapid, toată țara.
După aproape două ore de haos, lucrurile încep să reintre în normal. Între 11,50 și 12,10, trenurile din București s-au pus în mișcare. La ora 12,15, s-a reluat circulația și la Constanța.

Un comunicat exploziv
Blocarea spontană a activității la Căile Ferate a fost precedată de un comunicat cu conținut exploziv, publicat pe site-ul Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial, în data de 9 iunie 2009.
"Directorii economici ai CN CFR SA și CFR Marfă SA – se arată în mesajul transmis de biroul executiv al federației - ne-au comunicat că avansurile salariale vor fi plătite astfel: la CFR SA, tranșa a doua până cel târziu joi, 11.06.2009, iar la Marfă integral până pe 19.06.2009, din care 50% până la 15.06.2009.
Problemele la CFR Marfă au fost amplificate de obligativitatea plății ratei scadente, în această lună, la creditul contractat, în valoare de 10 milioane euro. Administrația CFR Marfă propune, ca soluție de  redresare și plată a salariilor la timp, reducerea cheltuielilor cu munca vie cu 40% (salarii la nivelul anului 2006), fie prin reducerea timpului de muncă săptămânal pentru toți salariații, fie prin disponibilizări de personal. Așteptăm punctul de vedere al salariaților și liderilor locali, vizavi de aceste propuneri.
Astăzi CFR SA a notificat federațiile sindicale despre intenția de a disponibiliza 1.128 de salariați (1 necalificat; calificați – 858 persoane, din care 814 din activitatea de exploatare CF; 269 lucrători de specialitate si personal administrativ, din care 162 persoane cu funcții de conducere). Criteriile de disponibilizare sunt: cumularea a două sau mai multor funcții, precum și cumularea pensiei cu salariul; îndeplinirea condițiilor de vârstă standard și stagiu complet de cotizare, fără cerere de pensio-nare în condițiile legii; îndeplinirea condițiilor de pensionare la cerere. Conform notificării, concedierea colectivă se va face de la data de 24.08.2009.
Recomandăm celor care îndeplinesc condițiile de pensionare, inclusiv la cerere, să-și depună cererile de pensionare; în aceste condiții ei nu vor face obiectul concedierii colective și vor rămâne în activitate până când vor intra în posesia deciziei de pensionare, vor beneficia de ajutorul prevăzut de CCM și vor cumula, pe această perioadă, pensia cu salariul.
Eforturile noastre sunt canalizate pentru a obține resursele financiare care sa permită plata salariilor tuturor angajaților din calea ferată la timp. Din păcate, în acest moment nu putem garanta că în perioada următoare nu vor fi sincope în plata salariilor. Zvonul că cei de la Marfă nu vor mai primii salarii până în luna august nu este confirmat de conducerea CFR Marfă. Se vor face plăți, dar cu întârzieri."

Duși cu preșul
Metin Isa, liderul Sindicatului Mișcare - Comercial Dobrogea, organizație care cuprinde 1.380 de membri, a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber": "Angajații sunt nemulțumiți pentru faptul că, la sfârșitul lunii mai, s-a achitat doar 50% din avansul salarial. Ulterior, s-a anunțat că diferența va fi plătită după 3 – 4 zile. Oamenii au fost duși cu vorba, de săptămâna trecută până azi (10 iunie – n.n.). În cursul acestei zile, începând de la București Nord, s-a extins, în întreaga țară, o mișcare spontană a salariaților de la CFR Infrastructură (impiegații de mișcare și operatorii de circulație), pentru simplul motiv că banii pentru munca prestată nu au fost achitați la timp și că nu au certitudinea că vor mai fi plătiți. Noi, ca și celelalte unități bugetare, am redus primele de Paști, de Crăciun, de Ziua Feroviarilor. Nu am cerut mărirea salariilor. Lefurile au înghețat la nivelul anului 2008. Salariații nu vor decât să aibă certitudinea că vor primi la timp salariile, pentru
a-și putea achita obligațiile către stat și bănci."

Greva era previzibilă
Acțiunea de protest a forțat administrațiile companiilor feroviare să se mobilizeze și să înceapă plata salariilor restante. Liderii federațiilor feroviare au fost anunțați că banii au fost introduși pe carduri, în București, și că în cursul zilei de 11 iunie urmează să se facă plățile pentru toată lumea.
Greva de astăzi era previzibilă și ar fi putut fi evitată de administrațiile companiilor feroviare. "Nemulțumirile au apărut încă de săptămâna trecută. Lucrătorii au vrut să oprească spontan lucrul – a afirmat Metin Isa. Liderii sindicali din teritoriu abia au reușit să calmeze lucrurile și au informat federațiile despre nemulțumirile salariaților. La rândul lor, liderii federativi au discutat cu administrațiile companiilor, care au promis că cel târziu marți vor fi plătite salariile restante. Pentru că acestea nu și-au respectat promisiunea, lucrătorii au declanșat acțiunea de azi."
Potrivit declarației liderului de sindicat, în județul nostru au fost blocate câteva trenuri la Fetești, iar un tren ce călători, care trebuia să plece la 11,50, din Constanța, a plecat la 12,15. În plus, au staționat trenurile din terminalul ferry-boat și un tren experimental la Agigea Oil.
Sindicaliștii acuză administrațiile companiilor feroviare de lipsă de comunicare, de faptul că nu au informat salariații și sindicatele despre întârzierea plăților și despre cauzele acestui fenomen. Abia când au solicitat explicații, li s-a spus că de vină este blocajul economic, că au de încasat facturi de la clienți.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.202 secunde