Fiscul vinde o flotilă de rable, terenuri, locuințe și cotețe

1905
Fiscul vinde o flotilă de rable, terenuri, locuințe și cotețe - fondfisculvindeoflotiladerablete-1652279432.jpg

Articole de la același autor

Fiscul face concurență hipermarketurilor, agențiilor imobiliare și târgurilor auto. În galantarele lui găsești ce vrei și ce nu vrei, la preț de chilipir. Important este să urmărești anunțurile de vânzare și licitațiile, să ai puțintică răbdare și să aștepți reducerile de prețuri. La a doua licitație, prețul de pornire scade cu 25%, iar la a treia, cu 50%. La prețul de adjudecare a bunurilor licitate se adaugă TVA.

Pe data de 12 mai 2022, Serviciul Fiscal Municipal Medgidia organizează licitația pentru vânzarea următoarelor bunuri:

- un imobil compus din teren intravilan în suprafață de 2.161 de metri pătrați (din măsurători), o locuință cu suprafața de 115,41 metri pătrați, o magazie cu suprafața de 22,79 metri pătrați și un coteț cu suprafața de 10,56 metri pătrați. Imobilul este amplasat în comuna Cuza Vodă, strada Arțarului nr. 11. Prețul de pornire a licitației este de 291.646 de lei (licitația a doua);

- o autoutilitară „Man TGA 18460 BLS”, fabricată în 2007, în stare tehnică bună, la prețul de 19.283 de lei (licitația a treia);

- o autoutilitară „Renault Trafic”, fabricată în 2009, în stare tehnică bună, la prețul de 21.751 de lei (prima licitație);

- o autoutilitară „Volkswagen”, fabricată în 2006, în stare tehnică satisfăcătoare, la prețul de 15.819 lei (prima licitație);

- un autoturism „Rover 45”, fabricat în 2002, în stare tehnică satisfăcătoare, la prețul de 5.932 de lei (prima licitație);

- un autoturism „Ford Transit”, fabricat în 2003, în stare tehnică satisfăcătoare, la prețul de 2.957 de lei (licitația a treia);

- un autoturism „Dacia Logan”, fabricat în 2007, în stare tehnică nesatisfăcătoare, la prețul de 3.065 de lei (prima licitație);

- un autoturism „Volvo 560”, fabricat în 2003, în stare tehnică satisfăcătoare, la prețul de 9.395 de lei (prima licitație);

- un autoturism „Opel Zafira”, fabricat în 2002, în stare tehnică nesatisfăcătoare, la prețul de 2.966 de lei (prima licitație).

Pe data de 18 mai 2022, Serviciul Fiscal Orășenesc Eforie organizează licitația pentru vânzarea următoarelor bunuri:

- un teren construibil cu suprafața de 2.500 de metri pătrați, având utilități (apă și energie electrică) în zonă, situat în localitatea Techirghiol. Prețul de pornire a licitației este de 212.072 de lei (licitația a doua).

Pe data de 24 mai 2022, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța organizează licitația pentru vânzarea următoarelor bunuri:

- o camionetă „Fiat Ducato 250 DCMFC”, fabricată în 2007, în stare tehnică necunoscută, la prețul de 19.775 de lei (prima licitație);

- un autoturism „BMW”, fabricat în 2012, în stare tehnică necunoscută, la prețul de 123.600 de lei (prima licitație).



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4583 secunde