Noi reguli privind transmiterea documentelor către Fisc

129
Noi reguli privind transmiterea documentelor către Fisc - noireguli-1646754679.jpg

Articole de la același autor

Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii că toate documentele care nu sunt încă digitalizate (disponibile în format electronic) se pot transmite prin intermediul formularului de contact accesibil în serviciul Spațiul Privat Virtual. Pentru transmiterea acestor documente, se selectează categoria „asistență și îndrumare de specialitate în domeniul fiscal”.

ANAF reamintește că, de la 1 martie 2022, transmiterea cererilor, înscrisurilor sau a oricăror altor documente către organele fiscale de către contribuabilii persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică, precum și persoane fizice care desfășoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent se va face exclusiv prin intermediul Spațiului Privat Virtual.

Pentru a nu exista dificultăți în transmiterea cererilor, înscrisurilor sau a oricăror altor documente către organele fiscale, Centrul Național pentru Informații Financiare a procedat la ridicarea limitei maxime a fișierelor ce pot fi atașate formularului de contact, de la 5 MB la 10 MB.

Pentru a facilita transmiterea documentelor contribuabililor li se cere să respecte următoarele reguli: scanarea la rezoluție maximum 300 dpi; eliminarea automată a paginilor albe (goale); scanarea în alb-negru; scanarea într-un fișier format PDF; comprimarea fișierului PDF.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4092 secunde