Gustul adevărat al laptelui. Dozatoarele de lapte, o afacere profitabilă pentru producătorii mici

2329

Articole de la același autor

În ultimii ani, procesatorii au oferit preţuri de nimic producătorilor de lapte. Micii fermieri au preferat să-l valorifice cum s-au priceput mai bine, decât să-l dea aproape gratis. Fie l-au transformat în brânză şi o vând prin pieţe, sau îl vând direct, fără intermediari. O modalitate de a comercializa un produs atât de perisabil sunt dozatoarele de lapte. Un astfel de aparat îţi oferă satisfacţia că îţi vinzi produsul direct din fermă şi îţi aduce un profit frumuşel.

De câţiva ani, în Piaţa Tomis III, dimineaţa oamenii stau tăcuţi la coadă să-şi cumpere lapte adevărat. Pentru 3,5 lei/litru constănţenii se întorc în timp, la gustul copilăriei, când consumau lapte de la vaca proprie sau a bunicilor. „Vin în fiecare dimineaţă şi cumpăr lapte. Este proaspăt şi are gust de lapte de vacă. Când îl fierbi face un guler de grăsime, atât este de bun”, ne-a spus domnul Vasile, pensionar.

„Şi eu m-am obişnuit cu el. Am crescut la ţară, cu vacă în curte şi gustul este la fel. Înainte era 3 lei, acum costă 3,5 lei, dar merită”, a mărturisit doamna Elena, pensionară.

Laptele de vacă comercializat la dozatorul din Tomis III are o grăsime de 4% şi este căutat atât de vârstnici, cât şi de mame cu copii. „În fiecare dimineaţă dozatorul este alimentat direct de la sursă. Vine maşina de la fermă şi aduce lapte proaspăt. Vând de şapte ani aici şi pot să spun că nu rămân cu marfa până seara”, ne-a spus doamna Ioana, vânzătoare. Laptele provine de la o fermă ecologică din comuna Adamclisi şi de 11 ani bucură constănţenii cu un produs de calitate.

„Nevoia m-a determinat să cumpăr un dozator. Laptele se cumpără la un preţ mic şi noi am avut intenţia să mergem către client, având fermă, cu un lapte proaspăt, să nu mai treacă prin şapte mâini”, ne-a declarat proprietarul fermei, Petric Manuel.

Piaţa laptelui din Constanța, la mâna intermediarilor

Dozatorul l-a achiziţionat în urmă cu 12 ani la un preţ de 14.000 de euro. Vinde 500 de litri pe zi numai în Tomis III şi mai are un aparat în cartierul Km 4-5. Ferma are un efectiv de 50 de vaci de lapte şi în fiecare dimineaţă laptele este analizat şi pleacă spre consumatori. Petric Manuel spune că vaca nu este cea mai bună afacere, dar dacă îţi plac animalele faci totul cu uşurinţă. Are însă şi o supărare. Că piaţa laptelui din Constanţa nu este corectă.

„Lapte vinde toată lumea în pieţele constănţene. DSV-ul nu se implică să facă controale. Toţi cei care colectează lapte din diverse surse vând în piaţă lapte degresat şi necontrolat. Îl iau cu 80 de bani de la ţărani şi îl vând îndoit cu 2,50 lei”, a spus fermierul constănţean.

La ferma din Adamclisi totul este automatizat. Mulsul se face cu ajutorul pompelor electrice. Laptele trece direct în tancul de răcire, iar de aici într-un alt tanc de răcire situat în maşina care îl transportă în pieţe la o temperatură de 2-3 grade. Astfel, nu ia contact direct cu aerul şi îşi păstrează calităţile organoleptice. Pentru perioada următoare, Petric Manuel vrea să vină pe piaţă cu ambalaje din sticlă, din respect pentru client şi pentru natură, să nu mai vândă lapte în PET-uri.  



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1033 secunde