Sătui de promisiuni, fermierii au ieşit în stradă! „Am primit o palmă şi cu seceta şi cu pandemia”

2128

Articole de la același autor

Membrii Asociaţiei Producătorilor Agricoli din Dobrogea (APAD) au protestat, ieri, în faţa Prefecturii Constanţa sătui de promisiunile aleşilor locali din campania electorală dar şi a reprezentanţilor Guvernului care au făgăduit marea cu sarea dar nu s-au ţinut de cuvânt. Alegerile s-au terminat de mult timp, iar fermierii au rămas cu „ochii în soare”. De aceea au ieşit în stradă! Să-şi strige nemulţumirile, poate, poate, îi aude cineva.

Aproximativ 80 de fermieri din tot judeţul Constanţa au venit ieri, în faţa Prefecturii să protesteze faţă de lipsa de implicare, promisiunile neonorate, lipsa banilor pentru despăgubiri şi irigaţii. Pe scurt, oamenii au transmis că le-a ajuns cuţitul la os. Au fost deschişi dialogului dar s-au săturat să fie duşi cu vorba. Perioada semănatului de primăvară se apropie, iar ei din lipsa producţiei care a fost calamitată, anul trecut, în proporţie de 95% şi nu au avut ce vinde, se văd în imposibilitatea de a însămânţa noi culturi pentru că nu mai au bani.



„Semnalul de alarmă tras de noi, a fost demarat în primăvara anului trecut, când am prefigurat dezastrul care se va întâmpla în agricultură, lucru care s-a şi întâmplat. La nivelul întregii ţări sunt calamitate 1.200.000 de ha, din care 400.000 de ha sunt declarate numai din Judeţul Constanţa. Nu am cerut despăgubiri la nivelul cheltuielilor făcute de noi. Deşi plătim impozite la statul ăsta de 30 de ani şi Statul, ca un bun administrator, ar fi trebuit să prevadă un fond de rezervă pentru calamităţi şi dezastre naturale la care să apeleze. Statul nu gestionează bine banii. Banii există, noi nu cerem decât gestionarea bună a banului public”, a declarat Theodor Ichim, preşedintele APAD. Sunt foarte mulţi fermieri care au datorii şi la bănci şi au început să vândă din active. Băncile au fost înţelegătoare până acum dar nu-i mai pot credita atâta timp cât sunt pe minus. Fermierii sunt, poate, cea mai afectată categorie de pandemia COVID-19 pentru că au venituri o dată pe an. Iar anul trecut nu au încasat nimic.

Să avem mai mult respect pentru pământ

L-am întâlnit la proteste şi pe „Nea Raţă”, amfitrionul emisiunii „Ferma vedetelor”, care ne-a spus, că „noroc că-l ştie lumea şi băncile au fost îngăduitoare, dar aşa nu se mai poate”. „Sunt fermier de când am terminat Liceul Agricol în 1985. Lucrez o suprafaţă de 300 de ha împreună cu băiatul meu care este student la Agronomie şi, până anul trecut, aveam un angajat. Acum nu ne mai putem permite. Anul trecut a fost un an foarte greu, am scos 200 kg de grâu la hectar, 100 kg de floarea-soarelui. Ne-au promis despăgubiri de toamnă, de primăvară. A venit dl. Scarlat, care era secretar de stat, acum e senator, a uitat de noi. Ei dau legi cu dedicaţie. Ne-a dat Dumnezeu o palmă şi cu seceta şi cu pandemia, dar trebuie să ne unească, să fim mai omenoşi şi cu mai mult respect pentru pământ”, a spus fermierul Florin Raţă din Agigea. Protestatarii au spus că, de-a lungul întâlnirilor avute anul trecut cu reprezentanţii Guvernului, pe fondul lipsei finalizării culturilor, au cerut suspendarea ratelor bancare, capitalizarea dobânzii la ratele bancare, declararea stării de calamitate în zona Dobrogea, pentru a se aplica măsurile de forţă majoră, dar nu s-a întâmplat nimic.





„Banii există, important e să se dea”

Cei nemulţumiţi au mai spus că s-a dat o despăgubire de 800 de lei/hectar pe care au primit-o, pentru că a fost an electoral, şi au subliniat că, 800 de lei reprezintă doar sămânţa, adică 20% din cât a cheltuit un agricultor. „Rugăm guvernanţii actuali să prindă banii de despăgubiri în bugetul de stat, să facă programe şi pentru zona Dobrogei foarte afectată de secetă. Se va deschide o nouă sesiune cu fonduri europene la care noi suntem limitaţi din cauza bugetelor negative. Practic suntem excluşi încă o dată de la fondurile europene. Noi nu putem trece decât cu politici agricole clare”, a subliniat fermierul Mircea Chipăilă din comuna Poarta Albă. „Vrem să-şi ţină cuvântul guvernanţii, să dovedească că sunt oameni de onoare să nu-şi bată joc de agricultură. Bani există, important este să se dea şi să înţeleagă că banii pe care îi alocă acum sunt bani care se întorc în economie şi vor salva nu numai pe fermierii dar şi locurile de muncă pe care aceştia le-au creat”, a conchis Răzvan Filipescu, vicepreşedinte APAD.





Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3873 secunde