Guvernul a aprobat normele metodologice ale programului "Prima Casă"

2898
Guvernul a aprobat, ieri, normele metodologice ale programului "Prima Casă". "Toți cei care nu vor avea o locuință în proprietate, la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, sunt eligibili", a declarat la finalul ședinței de guvern, prim-ministrul României, Emil Boc.
Beneficiarii programului vor trebui să dea un avans de 5%, pentru un credit de maxim 60.000 de euro. "Pot fi achiziționate și locuințe mai scumpe, însă avansul va fi mai mare", a precizat Emil Boc.
Pentru a intra în program, băncile trebuie să aibă acoperire națională, iar costul dobânzilor și comisioanelor aferente nu trebuie să depășească valoarea indicelui Ribor + 4%, pentru creditele în valută, respectiv Robor + 2,5%, pentru creditele în lei. De asemenea, nu vor exista comisioane de rambursare anticipată, sau clauze care să ducă la modificarea unilaterală a dobânzii.
Costul creditului în euro, contractat prin programul "Prima Casă", va fi cu 42% până la 49% mai mic, față de ofertele de creditare actuale.
"În termen de șapte zile de la intrarea în vigoare a ordonanței, băncile vor trebui să răspundă dacă participă la program și ce costuri vor avea. Băncile cu ofertele cele mai bune vor intra în program", a mai spus pre-mierul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9803 secunde