Harta salariilor din România. Care sunt oraşele unde se câştigă cel mai bine

Marţi, 12 Octombrie 2021, 00:01
1835
Constanţa este un judeţ cu potenţial economic uriaş dar cu salarii sub media naţională. Într-un top al judeţelor cu cele mai mari salarii, oraşul de la malul Mării Negre ocupă locul cu ghinion, 13 în ceea ce priveşte cuantumul salariului mediu net. Dintr-un total de 760.169 de persoane câte erau raportate în mediul urban şi rural în judeţul Constanţa, potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică, doar 189.863 de persoane erau angajate cu carte de muncă.

Judeţul Constanţa are o infrastructură economică foarte dezvoltată. Are Port, are turism, Centrală Nucleară, agricultură şi cu toate astea în topul oraşelor cu salarii mari este pe locul 13. Majoritatea angajaților cu contracte de muncă au salariul minim pe economie, unde acum brutul este de 2.300 lei, potrivit statisticii constănţene. Pentru a mai îmbunătăţi viaţa celor cu salarii mici, guvernanţii au decis ca urmare a valurilor succesive de scumpiri, ca de la 1 ianuarie 2022, salariul minim să crească la 2.550 lei, adică un salariat va primi în mână 1.524 de lei, mai mult cu 138 de lei. Este foarte puţin în condiţiile în care preţurile au scăpat de sub control, mai ales în ceea ce priveşte costul facturilor la gazele naturale şi energia electrică. „Nu ştim ce va fi la iarnă, dar se anunţă preţuri uriaşe la facturi. Şi alimentele s-au scumpit, ce să mai vorbim. Şi eu şi soţul avem minim pe economie şi nu ştiu cum ne vom descurca. Avem şi doi copii în clasa a treia şi a cincea şi au nevoie de atâtea. Cum să mai trăieşti din 3.000 de lei patru inşi?”, se întreabă Geta Luca, lucrător comercial. „Este un efort financiar, dar ca să ne păstrăm angajaţii acordăm şi bonusuri salariale. Pentru noi nu va fi dificil să acordăm salariul minim majorat, dificil a fost să ne păstrăm angajaţii pe care am încercat să-i fidelizăm. În vară a fost foarte greu, pentru că mulţi au plecat din turism”, ne-a declarat Nicu Lascu, managerul unui lanţ de restaurante.

Care este topul judeţelor cu cele mai mari salarii

În luna iulie 2021, în judeţul Constanţa 189.863 de angajaţi erau cu carte de muncă, iar 5.774 erau şomeri. Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), topul oraşelor unde se câştigă cel mai bine este condus de judeţele Cluj, Timiş, Sibiu, Bucureşti şi Olt. În ceea ce priveşte salariul mediu net, media pe ţară este cuprinsă între 2.612 lei, în judeţul Teleorman şi valoarea maximă 4.563 lei în municipiul Bucureşti. La Constanţa salariul mediu net a fost în luna a şaptea 2021 de 3.175 lei, în timp ce la Cluj a fost de 4.277 lei. În oraşul de la poalele Tâmpei salariul mediu a fost mai mare decât la Constanţa cu 109 lei, un angajat din Braşov primind la sfârşitul lunii 3.284 de lei. La polul opus judeţele cu cele mai mici salarii medii nete sunt Suceava 2.667 lei, Maramureş 2.659 lei şi Teleorman 2.632. Pentru debutanţi cele mai atractive oferte pe piaţa muncii sunt job-urile din capitală, Cluj şi Timiş. Un post pentru studii superioare pleacă de la 950 de euro şi se apropie de 1.400 de euro, potrivit unei platforme de recrutare. Cel mai bine plătite posturi din Constanţa rămân în continuare locurile de muncă la stat, cele din domeniul informatic, urmat de construcţii şi cel maritim. 

Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2093 secunde