Iată prin ce metode vrea Ministerul Transporturilor să atragă mai mulți piloți pe Dunărea maritimă!

1074
După invadarea Ucrainei de către trupele Federației Ruse, traficul de mărfuri pe Dunărea maritimă a înregistrat o evoluție explozivă.

Numărul manevrelor navelor maritime și fluvio-maritime pe sectorul de Dunăre cuprins între rada porturilor Sulina și Brăila (km 175) a crescut exponențial. Totodată, s-au înmulțit manevrele de intrare și ieșire din porturile Sulina, Tulcea, Galați și Brăila.

În luna mai 2022, Canalul Sulina a fost tranzitat de un număr record de 399 de nave, dintre care 202 nave intrate, respectiv 197 nave ieșite.

Iar în luna iunie 2022 au fost 385 de nave, dintre care 193 nave intrate și 192 nave ieșite.

Pentru efectuarea acestor manevre în condiții de siguranță a navigației, Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați a avut la dispoziție doar 36 de piloți maritimi. Efectivul său este îmbătrânit, având în vedere că 13 piloți au vârsta cuprinsă între 61 și 65 de ani, iar patru au trecut de 65 de ani.

Deși organigrama AFDJ are aprobate 44 de locuri de muncă pentru piloții maritimi, opt dintre ele nu au fost ocupate din cauza nivelului prea mic al salariilor oferite. În plus, din numărul de piloți maritimi disponibili, patru piloți sunt implicați în activitatea de pilotare a navelor tehnice care deservesc construcția podului suspendat peste Dunăre, din zona Galați – Brăila.

Manevrele navelor maritime și fluvio-maritime pe sectorul de Dunăre au putut fi realizate numai datorită faptului că unii piloți au fost de acord să efectueze ore suplimentare, muncind și în tura liberă. AFDJ și Ministerul Transporturilor sunt conștiente că: „Prin suprasolicitarea piloților, pentru o perioadă îndelungată de timp, prin nerespectarea timpului de odihnă necesar se poate crea o stare de oboseală permanentă și stres care, în final, poate duce la apariția de evenimente de navigație, cu efecte periculoase asupra siguranței infrastructurii de transport naval și a navelor ce sunt angajate în trafic. Piloții maritimi trebuie să acționeze cu deplină integritate, fără presiune comercială, pentru a putea realiza siguranța, securitatea și sustenabilitatea ecologică a serviciului”.

Drept urmare – afirmă cele două instituții –, pornind de la necesitățile traficului actual, se impune majorarea numărului de piloți maritimi de la 36 la 60 de persoane.

Totodată, trebuie majorat cu 10 marinari numărul personalului navigant de pe pilotinele ce transportă piloții, asigurând îmbarcarea și debarcarea lor din zonele: bara Sulina, mila maritimă 44, mila maritimă 60, porturile Brăila, Galați și Tulcea.

Pentru a asigura creșterea numărului piloților maritimi, Ministerul Transporturilor a modificat condițiile ce stau la baza recrutării și pregătirii lor, „în sensul facilitării accesului mai multor categorii de personal la profesia de pilot și diminuării timpului de pregătire, fără a avea influențe negative asupra calității serviciului de pilotaj”. Dar măsura s-a dovedit a fi insuficientă, nereușind să conducă la sporirea numărului de piloți pe Dunărea maritimă.


În cele din urmă, Ministerul Transporturilor a ajuns la concluzia că singura soluție pentru a face mai atractive locurile de muncă din pilotajul fluvio-maritim este să asigure salarii mai mari. Drept urmare, printr-un proiect de ordonanță de urgență se propune creșterea drepturilor de natură salarială ale acestora până la nivelul salariilor pe care le au piloții maritimi din porturile Constanța (inclusiv zona Midia) și Mangalia, aflate în administrarea Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA.

Potrivit calculelor Ministerului Transporturilor, sumele necesare în anul 2022 pentru suplimentarea personalului din pilotajul de pe Dunărea maritimă se ridică la 9.778.641 lei. Ele vor fi asigurate din veniturile proprii ale AFDJ Galați.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4032 secunde