Bulk-carrier-ul "Amber L", sub pavilion Panama, este suspectat că a lovit un vas de pescuit și a fugit. Incidentul s-a petrecut în zona de coastă Cochin, India, la aproximativ 12 mile marine de țărm, în noaptea de 11 iunie. Pescadorul s-a scufundat, 14 membri ai echipajului au murit, unul a fost declarat dispărut, iar 11 au reușit să înoate până la țărm. Garda de Coastă indiană a declarat că principalul suspect este "Amber L". Potrivit declarației pescarilor, după coliziune, nava a stins luminile și a părăsit locul accidentului.
În noaptea de 10 iunie 2017, polițiștii și ofițerii vamali din Harlingen, Olanda, au descoperit 300 kilograme de cocaină la bordul vasului de pescuit belgian "Dubbele Senior Z-181". Cinci persoane - trei olandezi, un polonez și un muntenegrean - au fost arestați.
Ferry-boat-ul "Stena Gothica" a intrat în black-out în după-amiaza zilei de 12 iunie, la scurt timp după plecarea din Gothenburg, Suedia, cu destinația Frederikshavn, Danemarca. Nava era încărcată cu camioane și șoferii lor la bord. Nava a coborât ancora și după aproximativ două ore a fost readusă în port. După remedierea avariei, vasul a plecat din Gothenburg și a ajuns la Frederikshavn după miezul nopții.
Pe data de 9 iunie 2017, la bordul navei de foraj "Norbe VII", care operează în bazinul Campos, Brazilia, s-a produs o explozie la una dintre caldarine. Un membru al echipajului a decedat, iar trei sunt în stare gravă și au fost transportați la țărm, de unde au fost duși la spital. Toate lucrările navei au fost suspendate și se investighează cazul.