l Activele nete ale celor 246 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, au crescut în luna februarie cu 0,7%, până la nivelul de 49,4 miliarde lei, iar intrările nete ale lunii au totalizat 97 milioane lei, se arată într-un comunicat transmis de Asociaţia Administratorilor de Fonduri.
Cele mai performante cinci fonduri deschise, locale, în ultimele 12 luni au înregistrat randamente anuale nete între 15,4% şi 23,6%; pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante cinci fonduri au avut randamente cuprinse între 56,1% şi 73,7%, obţinute de-a lungul ultimilor trei ani.
l Consiliul de administraţie al Electrica propune Adunării Generale a Acţionarilor companiei distribuirea sub formă de dividende a sumei de 59,999 milioane de lei din profitul aferent anului trecut, ceea ce reprezintă un dividend brut pe acţiune de 0,1767 lei.
Potrivit unui comunicat transmis Bursei de la Bucureşti, dividendul brut pe acţiune aferent anului 2024 este în creştere cu 50% faţă de dividendul aferent anului anterior.
l Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care OMV Petrom intenţionează să externalizeze servicii de transport din zonele de producţie Oltenia şi Valahia, din Piteşti, împreună cu personalul aferent, către Eugen Trans.
„În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal", au explicat reprezentanţii autorităţii de concurenţă.