"Invazie" europeană în China, India, Rusia și Brazilia

436
3 min citire
Piața internă comunitară nu are suficiente resurse pentru a depăși criza economică prin propriile forțe. Consumul este scăzut, creditele sunt scumpe, tranzacțiile imobiliare sunt aproape blocate, prețurile sunt volatile.
Companiile europene și-au cam pierdut încrederea că afacerile vor fi relansate prea curând și, din cauza degradării sentimentului economic, s-a intrat într-un cerc vicios periculos. Singura metodă de a-l sparge este conectarea la piețele cu potențial de creștere.
Marile corporații știu de multă vreme acest lucru și, de la declanșarea crizei, s-au orientat spre China, India, Brazilia, Rusia, statele din zona caspică ori cele din nordul Africii.
Unele nu s-au mulțumit doar să facă export în respectivele țări și să salveze, astfel, locurile de muncă de pe bătrânul continent. În goana după profit, au pus lacăt pe fabricile din Europa și au transferat producția pe alte continente. Au închis sute, mii de locuri de muncă, adâncind și mai mult criza. Cazul fabricii Nokia de la Jucu (România) este printre cele mai dramatice exemple.
Oficialitățile Uniunii Europene vor ca IMM-urile să se conecteze la statele cu rate înalte de creștere economică, să se… internaționa-lizeze, prin intermediul exporturilor. În acest scop, vor crea câteva mecanisme de stimulare a acestui proces.
Comisia Europeană va înființa "Forumul de internaționalizare a IMM-urilor", care va cuprinde reuniuni periodice ale reprezentan-ților pentru întreprinderile mici și mijlocii din statele membre, cu participarea sectorului privat.
Până la sfârșitul anului 2012, vor fi "cartografiate" și analizate în profunzime serviciile de sprijin, acordate IMM-urilor pentru a pătrunde pe piețele străine. În această operațiune vor fi implicate statele membre și echipe de acces pe piață, din cadrul delegațiilor UE. Va crește și se va extinde rolul centrelor de suport al afacerii și al Rețelei Europene pentru Inițiative Antreprenoriale.
În 2012, va fi lansat un portal multilingv online, care va oferi informații cu privire la piețe și o prezentare detaliată a diferitelor servicii de sprijin disponibile. Portalul va fi construit cu bazele de date existente, cum ar fi cea privind accesul pe piață, Export Helpdesk și portalul de informații al vămilor. El va prezenta oportunități de afaceri și profilurile de risc din diferite țări (situația economică, bariere comerciale, povara birocratică, proceduri vamale, regimuri de achiziții publice și alte informații pentru IMM-urile exportatoare).
Un instrument deja existent, Enterprise Europe Network, care include 600 de parteneri locali, oferă IMM-urilor posibilitatea de a stabili contacte directe pe teren și de a beneficia de servicii profesionale de sprijin chiar acasă.
În 2012 va fi lansată o campanie de sensibilizare cu statele membre și entităților interesate ca IMM-urile să se familiarizeze cu serviciile de sprijin disponibile.
IMM-urile vor putea solicita ajutor specific după începerea activității într-o țară terță. În acest scop, Comisia Europeană va îmbunătăți, până în 2012, sistemul de sprijin pus la dispoziția IMM-urilor comunitare, aflate pe piețe din afara UE.
Va fi facilitată cooperarea transfrontalieră și accesul la expertiză complementară între furnizorii de servicii, în special prin stimulente financiare, care ar putea fi acoperite de noul program pentru competi-tivitate în afaceri și IMM-uri, pe 2014-2020.
Comisia va încuraja și finanța crearea de programe de formare pentru antreprenori, manageri de IMM-uri și manageri de clustere, rețele de afaceri și consorții de export.
UE va identifica piețele prioritare pentru IMM-uri. Acestea pot include partenerii comerciali și de investiții actuali ai UE (SUA, China, Rusia, Japonia), țările candidate și partenerii politicii europene de vecinătate în est și sud, precum și piețele generatoare de creștere economică puternică (cele emergente din Asia, Africa și America Latină).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0369 secunde