Investitorii unităților 3 și 4 de la CNE Cernavodă au semnat acordul de asociere

235
Ieri, au fost semnate documentele de asociere a investitorilor care participă la realizarea unităților 3 și 4 de la CNE Cernavodă. În baza acordului se va constitui SC EnergoNuclear SA, care va construi, pune în funcțiune și exploata cele două obiective energetice. Împărțirea acțiunilor între partenerii din proiect este următoarea: Nuclearelectrica (51%), ArcelorMittal (6,2%), CEZ (9,15%), GDF SUEZ (9,15%), ENEL (9,15%), Iberdrola (6,2%) și RWE Power (9,15%). Compania de proiect va fi înființată în martie 2009.
Acordul investitorilor va fi transmis Guvernului României pentru aprobare și semnarea de către reprezentanții celor șapte companii.
Proiectul va fi realizat în două etape. În etapa de preproiect, care va dura 18 luni de la înregistrarea viitoarei societăți comerciale, vor fi desfășurate activități pregătitoare: elaborarea unor specificații tehnice și comerciale, cereri de ofertă, documentații de inginerie, finanțarea unor luări de șantier, cu un volum limitat, evaluarea ofertelor pentru contractorul general etc. De asemenea, investitorii vor perfecta aranjamentele comerciale privind construcția celor două unități, exploatarea pe termen lung, precum și modalitățile efective de finanțare. Etapa propriu-zisă de realizare a proiectului are un cost estimat de 4 miliarde euro și o durată de circa 6 ani. Fiecare unitate va avea o capacitate instalată de 720 MWe.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6891 secunde