Jeffrey Franks: Se pot găsi soluții pentru creșterea salariilor în lunile următoare

306
< 1 min citire
Jeffrey Franks: Se pot găsi soluții pentru creșterea salariilor în lunile următoare - 04fmirzvde2b00efc0-1312184160.jpg
Șeful delegației FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat, astăzi, că în lunile următoare se pot găsi soluții pentru creșterea salariilor. Franks a mai spus că, în 2011, creșterea economică va fi de aproximativ 1,5%, iar anul viitor va putea ajunge la 3,5% - 4%.
"La nivelul misiunii noastre, am ajuns la un acord în privința evaluării. Progresele au fost bune. Toate criteriile de performanță au fost îndeplinite. După aprobarea acestui acord de către conducerea FMI vom putea cere aprobarea comitetului executiv al FMI, lucru care estimăm că va avea loc în ultima parte a lunii septembrie", a spus șeful delegației FMI în România, Jeffrey Franks, la prezentarea concluziilor vizitei FMI în țara noastră.
"Activitatea economică se revigorează și anticipăm o creștere de 1,5% în 2011, susținută de exporturi puternice, de un an agricol bun și de reluarea graduală a cererii în termen. În 2012, creșterea PIB va continua trendul ascendent, ajungând la 3,5% - 4%. Există riscuri semnificative ca aceasta să fie mai redusă datorită mediului internațional și dificultăților legate de absorbția fondurilor europene. Va fi importantă menținerea unor politici prudente", a mai spus Franks, citat de Realitatea.net.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0414 secunde